Accident cu două victime în Dâmbovița. Una dintre mașinile implicate a luat foc

×
Codul embed a fost copiat

Un autoturism a luat foc, la Cojasca, în Dâmboviţa, marți, la prânz, după ce o mașină de teren l-a izbit în plin. Într-o clipă, unul dintre vehicule s-a aprins.

Şoferul care circula regulamentar şi un pasager aflat în maşina de teren au fost răniţi şi au ajuns la spital. Din fericire, martorii au sărit la timp în ajutor şi au reuşit să îi scoată pe oameni din mașini înainte ca flăcările să se exindă.

La volanul maşinii de teren se afla un bărbat de 55 de ani, iar pasager, fiul său, de 23 de ani. Ajuns în apropierea casei sale, şoferul a vrut să vireze spre stânga, să ducă maşina pe podişca din faţa curţii, însă în acel moment a intrat în plin în maşina ce venea din sens opus, condusă de un bărbat de 39 de ani.

Într-o clipă, mașina care circula regulamentar s-a aprins.

Georgiana Stana, martor: "Eram în curte, am auzit o izbitură tare şi am ieşit şi am ajutat cât am putut. Băiatul de la volan era blocat, i-am deschis uşa şi l-am tras afară. După aceea a luat foc. Toată lumea era în stare de şoc".

Citește și
Nicuşor Dan
Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Președintele a anunțat ce se va discuta

Rudele şoferului cercetat cred că vinovat de producerea accidentului ar putea fi şi celălalt şofer, care ar fi putut circula cu viteză excesivă şi din această cauză nu l-ar fi putut evita.

Ion Stoica, cumnatul şoferului cercetat: "Ăsta, dacă voia să facă la stânga, cum l-a luat? Înseamnă că a avut viteză ăla. Eu cred că a venit cu viteză ca să ajungă în halul ăsta".

În urma apelului la 112, la faţa locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la ambulanţă, SMURD, pompieri şi poliţie.

Cristina Țurloi, asistent medical SAJ Dâmboviţa: "Am fost solicitaţi prin 112 la un accident rutier în comuna Cojasca soldat cu două victime, care au fost transportate la UPU Târgovişte. Acestea prezentau politraumatisme prin accident rutier".

Cei doi răniţi sunt în afara primejdiei în acest moment, anunţă medicii. Între timp poliţiştii i-au testat pe ambii şoferi cu apartaul etilotest, iar acesta a indicat că nu au consumat alcool. Au deschis o anchetă şi urmează să lămurească exact în ce împrejurări s-a produs acest accident.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Președintele a anunțat ce se va discuta
Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Președintele a anunțat ce se va discuta

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că vor fi discuţii în CSAT pe tema dezinformărilor care apar în online, el apreciind că reacţia la informaţiile false trebuie dată rapid, nu la trei ore după ce acele informaţii au ajuns la public.

Cum a murit în închisoare Laurențiu Duduianu, lider al clanului Pian. Anchetă la Penitenciarul Jilava
Cum a murit în închisoare Laurențiu Duduianu, lider al clanului Pian. Anchetă la Penitenciarul Jilava

Se fac verificări la Penitenciarul Jilava, după decesul lui Laurenţiu Duduianu, fratele mai mic al lui Emi Pian, a anunțat istraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Șoferii români, urmăriți de „Big Brother”. Poliția ar putea folosi camerele de supraveghere pentru a da sancțiuni
Șoferii români, urmăriți de „Big Brother”. Poliția ar putea folosi camerele de supraveghere pentru a da sancțiuni

Camerele de supraveghere de pe străzi și drumuri ar putea fi folosite și pentru sancționarea șoferilor nedisciplinați.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.