Filmul crimei de la Buzău. Cum a murit tânăra de 21 ani, ucisă de fostul iubit

crima incendiu buzau
Pro TV

Medicii legiști au descoperit cum a murit tânăra de 21 de ani, găsită carbonizată, sâmbătă dimineață, în apartamentul ei din Buzău.

Potrivit rezultatelor necropsiei, Valentina Daniela a murit în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Anchetatorii au descoperit că, vineri seară, bărbatul era într-un club din Bucureşti, de unde ar fi plecat la locuinţa fetei din Buzău, după ce aceasta i-ar fi trimis o fotografie cu o altă tânără şi i-ar fi transmis că ştie că se întâlneşte cu amândouă în acelaşi timp, scrie News.ro.

Citește și
incendiu buzau
Tânăra moartă în incendiu, în Buzău, ar fi fost ucisă de iubit. Acesta a mărturisit totul

După ce a ajuns la locuinţa fetei, bărbatul ar fi bătut-o, după care ar fi stropit totul cu benzină şi ar fi dat foc.

Tânărul fost arestat preventiv

Tânărul de 21 de ani a fost arestat preventiv. Magistrații de la Tribunalul Buzău au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, sub acuzaţia de omor calificat.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a descoperi dacă bărbatul a avut şi complici.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că la audieri tânărul şi-ar fi recunoscut fapta.

Trupul tinerei a fost găsit carbonizat sâmbătă dimineaţă, de către pompierii buzoieni chemaţi de vecini să stingă incendiul care cuprinsese un apartament situat la etajul 9 al unui bloc din oraş.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Tânără arsă de vie de fostul iubit. Ce l-a înfuriat pe bărbatul din Buzău
Tânără arsă de vie de fostul iubit. Ce l-a înfuriat pe bărbatul din Buzău

Tânărul din Buzău, suspectat că a ucis o fată de 21 de ani, şi a dat foc apartamentului în care această locuia a fost reţinut sâmbătă de anchetatori.

Tânăra moartă în incendiu, în Buzău, ar fi fost ucisă de iubit. Acesta a mărturisit totul
Tânăra moartă în incendiu, în Buzău, ar fi fost ucisă de iubit. Acesta a mărturisit totul

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, suspectat că a provocat un incendiu într-un apartament din municipiul Buzău, în urma căruia prietena sa a fost găsită carbonizată, a fost reţinut, sâmbătă, sub acuzaţia de omor calificat.

Tânără de 21 ani, găsită carbonizată în apartamentul din Buzău, după o petrecere
Tânără de 21 ani, găsită carbonizată în apartamentul din Buzău, după o petrecere

O tânără de 21 de ani a fost găsită carbonizată, sâmbătă dimineață, în urma unui incendiu care i-a mistuit apartamentul situat la etajul 9 al unui bloc din Buzău.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.