Tânăra moartă în incendiu, în Buzău, ar fi fost ucisă de iubit. Acesta a mărturisit totul

incendiu buzau
Pro TV

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, suspectat că a provocat un incendiu într-un apartament din municipiul Buzău, în urma căruia prietena sa a fost găsită carbonizată, a fost reţinut, sâmbătă, sub acuzaţia de omor calificat.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul ar fi mărturisit că s-a certat cu prietena sa vineri noaptea, după care a pus benzină şi a dat foc apartamentului.

Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat duminică instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Un incendiu violent a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, într-un apartament situat la etajul al nouălea al unui bloc din zona centrală a municipiului Buzău. Circa 30 de persoane au fost evacuate din imobil, o tânără de 22 de ani fiind găsită carbonizată.

"Incendiul a fost anunţat de către vecini, la faţa locului s-au deplasat trei echipaje de stingere, un echipaj de prim ajutor şi o autospecială de intervenţie la înălţime, acesta din urmă neputând fi folosită din cauza configuraţiei zonei", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu.

Citește și
crima Argentina
Şi-a ucis iubitul cu ciocanul şi a turnat beton peste cadavru. De ce nu a fost închisă

Incendiul s-a manifestat cu flacără şi degajare intensă de fum, după localizare fiind identificată o victimă carbonizată, a precizat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Adolescent de 16 ani, obsedat de horror și jocuri violente, ucigașul unei fetițe de 6 ani
Adolescent de 16 ani, obsedat de horror și jocuri violente, ucigașul unei fetițe de 6 ani

Un tânăr de 16 ani, obsedat de personajul fictiv Slender Man, este ucigașul unei fetițe de doar 6 ani, Alesha Mahail, pe care a răpit-o din patul ei, a violat-o și apoi a omorât-o.

Şi-a ucis iubitul cu ciocanul şi a turnat beton peste cadavru. De ce nu a fost închisă
Şi-a ucis iubitul cu ciocanul şi a turnat beton peste cadavru. De ce nu a fost închisă

Crimă oribilă în Argentina, comisă de o mamă care şi-a recunoscut singură fapta.

Un bărbat care și-a ucis bebelușii, prins după 3 ani. L-au dat de gol chiar copiii săi
Un bărbat care și-a ucis bebelușii, prins după 3 ani. L-au dat de gol chiar copiii săi

Un caz şocant, petrecut la Galaţi, a luat acum o turnură neaşteptată. În martie 2016, anchetatorii au găsit în locuinţa unei familii cu şase copii doi bebeluşi morţi într-un frigider.

Dispariție misterioasă în Bacău: mama unui tânăr ucis de concubinul ei e de negăsit
Dispariție misterioasă în Bacău: mama unui tânăr ucis de concubinul ei e de negăsit

Suspectul a fost arestat, dar refuză să colaboreze cu anchetatorii. Bărbatul nu recunoaște că l-a ucis pe fiul iubitei sale. El l-a spus anchetatorilor că l-a găsit fără viață, în curtea casei.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.