Oana Lis, diagnosticată cu cancer: „Nu aveam niciun simptom”. Cum se simte acum soția lui Viorel Lis

oana lis
Pro TV

Oana Lis a fost diagnosticată cu cancer de piele și a trecut printr-o intervenție chirurgicală, dar fără să dea nimănui de veste.

Invitată în platoul emisiunii „La Măruță”, Oana Lis a dezvăluit că în urmă cu aproape o lună a fost diagnosticată cu o formă de cancer de piele. Deși nu avea simptome, vedeta a decis să își facă o serie de analize, știind că perioada stresantă prin care a trecut i-ar fi putut afecta organismul.

„Doar persoanele apropiate au știut. Acum o lună am fost diagnosticată cu un carcinom, care e o formă de cancer de piele. Practic nu aveam niciun simptom. Am zis să îmi fac si eu analizele și am luat-o așa de la ginecolog, dermatolog. Știind că atunci când treci printr-o perioadă mai grea corpul reacționează, am zis să-mi fac și eu analizele”, a spus Oana Lis.

Ea a povestit că, în urmă cu aproape doi ani, s-a trezit cu o pată pe corp, doar că nu i-a dat foarte multă importanță, tratând-o în mod normal, cu diferite creme. S-a mărit între timp și abia atunci a decis să se ducă la spital, iar vestea pe care a primit-o i-a dat lumea peste cap.

Citește și
Ellen Pompeo
Ellen Pompeo, actrița din „Anatomia lui Grey”, reținută pe aeroport din cauza unui obiect banal din bagajul de mână

„Aveam o pată de doi ani. Am mai fost la control cu ea și am văzut că s-a mărit, deși m-am dat cu creme. Ea nu a dipărut, dar într-un fel mă și obișnuisem cu ea, eu fiind cu pielea albă, cu pistrui. Mi s-a părut ceva ciudat și am mers la spital și mi s-a spus că este carcinom și că este periculos. Este un carcinom malign. Am vorbit doar cu câteva persoane. Atunci când am o problemă mă concentrez foarte mult pe soluții.”, a mai spus soția fostului edil al Capitalei.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
VIDEO Sala Polivalentă "a erupt" când Nicușor Dan a intrat pe parchet lângă Cristina Neagu
Citește și...
Ellen Pompeo, actrița din „Anatomia lui Grey”, reținută pe aeroport din cauza unui obiect banal din bagajul de mână
Ellen Pompeo, actrița din „Anatomia lui Grey”, reținută pe aeroport din cauza unui obiect banal din bagajul de mână

Ellen Pompeo a trecut printr-un moment neașteptat pe aeroport, după ce o simplă pungă de semințe de floarea-soarelui a stârnit suspiciuni și a dus la intervenția unei echipe specializate în verificarea bagajelor suspecte.

Jared Leto, acuzații grave. Mai multe femei susțin că actorul a avut un comportament sexual nepotrivit când ele erau minore
Jared Leto, acuzații grave. Mai multe femei susțin că actorul a avut un comportament sexual nepotrivit când ele erau minore

Mai multe femei l-au acuzat pe Jared Leto de comportament nepotrivit, unele numind comportamentul actorului și muzicianului în vârstă de 53 de ani drept „prădător, terifiant și inacceptabil”.

Meghan Markle și Prințul Harry, criticați pentru un clip filmat în sala de nașteri. „E stânjenitor”. VIDEO
Meghan Markle și Prințul Harry, criticați pentru un clip filmat în sala de nașteri. „E stânjenitor”. VIDEO

Ducesa de Sussex a publicat imagini cu ea și Prințul Harry dansând în sala de nașteri, un gest fără precedent pentru membrii familiei regale.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.