Vremea continuă să se încălzească. Se vor înregistra și 19 grade în sudul țării

×
Codul embed a fost copiat

Vremea, 4 martie. Joi avem încă o zi însorită și se face mult mai cald decât ar fi normal. Vântul se intensifică la munte și prin sud-est, iar dimineața, pe la câmpie mai sunt condiții de ceață.

 

Maximele pleacă de la 10 grade în depresiuni și ajung pe la 19 grade în sudul țării.

Vremea în fiecare regiune
 

În Dobrogea și cu Bărăgan găsim vreme frumoasă, cer senin și un pic de ceață la începutul zilei. Se întețește vântul, iar temperaturile cresc față de miercuri. Vor fi 16...17 grade în zona Bărăganului și valori mai modeste, în jur de 11 grade, pe litoral.

Se mai încălzește puțin și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Miercuri au fost 14 grade, joi maximele ajung pe la 16...17 grade. A apărut un pic de ceață și aici, dar nu durează prea mult, așa că o să avem soare și vreme bună în cea mai mare parte a zilei. Vântul devine ceva mai insistent.

Citește și
soare
Vremea începe să se încălzească. Zonele în care se vor înregistra și 15 grade

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina se face foarte cald pentru început de martie. Norii apar în treacăt, acum sunt și condiții de ceață pe la câmpie, dar amiaza ne aduce vreme frumoasă și până la 16...17 grade în termometre.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș ne așteaptă o zi plăcută, cu câțiva nori, vânt domol și temperaturi peste limitele normale. În noaptea de joi spre vineri o să plouă puțin, iar în zona montană s-ar putea să cadă lapovița.

În ținuturile vestice
va domina atmosfera cu soare și va fi mai cald decât ar trebui. După prânz se vor atinge 14...15 grade, iar în noaptea de joi spre vineri o să apară câțiva stropi de ploaie în zona Crișanei.

În Transilvania este frig dimineața, mai ales în depresiuni, pe unde a apărut și un pic de ceață, apoi soarele încălzește treptat atmosfera și temperaturile urcă până la 13...14 grade. Vântul prinde putere pe crestele montane.

În Oltenia avem și joi soare și vreme neobișnuit de caldă pentru acest moment al anului. Maximele ajung pe la 19...20 de grade, însă dimineața mai sunt ceva condiții de ceață și aici.

În ținuturile sudice nu prea zărim norii și o să avem o zi foarte plăcută, cu temperaturi mai ridicate decât miercuri.

București


Și în Bucuesti avem atmosferă însorită și se mai încălzește puțin. Vântul devine activ și maxima ajunge pe la 18 grade, o valoare mai potrivită pentru luna aprilie. În noaptea de joi spre vineri vor fi 2 grade în centru și în jur de zero grade la marginea orașului și s-ar putea să apară ceața.

La munte


Se mai încălzește și în zonele de munte și o să avem vreme frumoasă, cer senin și un vânt mai intens la altitudini mari. Peste noapte, în nordul Carpaților Orientali, se adun norii și e posibil să cadă lapovița.

Prognoza meteo pe următoarele trei zile
 

 

București
 

Vineri o să fie mult mai cald decât ar fi normal și o să avem vreme frumoasă și o maximă de 17 grade. Vântul devine tot mai insistent și ajunge la viteze de 40...50 Km/h, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă se înnorează, o să plouă, iar mai târziu poate să fie lapoviță sau chiar ninsoare.

Sâmbătă se răcește foarte tare. O să avem vreme de iarnă, cer acoperit și precipitații, îndeosebi ninsori. Vântul mai are unele porniri, iar maxima se oprește pe la 4 grade. În noaptea următoare vor fi minus 3 grade.

Duminică prindem vreme mai buna, soare, înnorări trecătoare și temperaturi în creștere. Maxima ajunge pe la 7...8 grade.

La munte
 

Vineri se schimbă vremea. Temperaturile scad, mai ales în masivele nordice și precipitațiile cuprinde treptat toată zona montană. Mai întâi va fi lapoviță, apoi va ninge destul de mult, iar pe creste vântul va sufla cu putere și se va transforma în viscol.

Sâmbătă ne așteaptă o zi rece, cu vânt intens și ninsori mai serioase în Carpații Meridionali și în cei de Curbură. În noaptea următoare o să fie ger.

Duminică se arată soarele, dar va fi în continuare destul de frig și o să avem ger dimineața și noaptea în toată zona montană.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă. Se vor atinge și 18 grade
Vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă. Se vor atinge și 18 grade

Vremea, 3 martie. Miercuri, vremea devine caldă în cea mai mare parte a țării. Dimineața, în zonele joase va fi ceață, apoi se înseninează peste tot.

Vremea începe să se încălzească. Zonele în care se vor înregistra și 15 grade
Vremea începe să se încălzească. Zonele în care se vor înregistra și 15 grade

Vremea, 2 martie. Marți se îndreaptă vremea și temperaturile încep să crească. În prima parte a zilei s-ar putea să picure în sud-est, dar, după prânz, soarele se arată peste tot.

Vremea azi, 1 martie. Început mohorât de Mărțișor, dar vin zile frumoase și foarte calde
Vremea azi, 1 martie. Început mohorât de Mărțișor, dar vin zile frumoase și foarte calde

Începem luna martie cu vreme destul de neplăcută și precipitații slabe în estul, sud-estul și centru țării.

Prognoza meteo martie 2021. Cum va fi vremea în prima lună de primăvară
Prognoza meteo martie 2021. Cum va fi vremea în prima lună de primăvară

Prognoza meteo pentru luna martie 2021. Valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni (1 - 29 martie 2021).

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.