Vremea azi, 9 septembrie. Vremea caldă pentru începutul de toamnă. În ce zone va ploua și care e maxima zilei

×
Codul embed a fost copiat

Temperaturile se mențin ridicate și luni – mai ales în nord-vestul țării, pe unde se ating 32 de grade. Spre seară, în jumătatea vestică vin ploi mai serioase, care vor lăsa în urmă cantități mari de apă.  

 Vântul prinde putere în Banat și în zonele de munte.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune. Începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Cerul rămâne senin toată ziua. Temperaturile urcă până la 28-29 de grade în Bărăgan. În schimb, pe litoral găsim cele mai scăzute valori din țară, de 24-26 de grade.

Și mai sus, în sudul Moldovei și în nordul Munteniei, avem atmosferă însorită și se face destul de cald după prânz. Maximele ajung la 28 de grade, iar vântul adie plăcut.

Nici în nordul Moldovei și în Bucovina nu prea vedem norii. Așadar, urmează o zi frumoasă și o amiază cu temperaturi agreabile, de 26-28 de grade. Acestea sunt valori puțin mai ridicate decât ar fi normal.

Citește și
litoral
Vreme bună și prețuri prietenoase pe litoral. O croazieră cu iahtul poate fi și 1.000 de euro

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem atmosferă de vară în miezul zilei, cu soare și până la 30, chiar 32 de grade în zona Satu Mare. Spre seară și la noapte se înnorează și apar mai multe reprize de ploi abundente, însoțite de descărcări electrice.

Cald o să fie și în vestul țării, chiar dacă temperaturile scad ușor față de ieri. Ajung pe la 30-31 de grade. Vântul prinde putere în Banat, iar la apropierea serii se adună norii de ploaie. Vorbim despre ploi zgomotoase, care pot aduce cantități însemnate de apă.

În Transilvania, acum dimineața, este frig în zona depresionară: doar 1 grad la Miercurea Ciuc. Vremea se încălzește însă după prânz și temperaturile urcă până la 28-29 de grade. Vântul bate tare în zona Meridionalilor, iar la noapte ploile ajung și pe aici.

În Oltenia continuă vremea frumoasă și se face din nou mai cald decât ar trebui. Se vor atinge 29-30 de grade. După lăsarea nopții se înnorează și o să plouă.

În ținuturile sudice găsim soare, atmosferă plăcută și temperaturi ridicate pentru data din calendar: în Lunca Dunării se vor înregistra 30 de grade.

Progonză meteo București

În București, după o dimineață răcoroasă, astăzi se încălzește din nou. Avem soare, timp frumos și 31 de grade la orele amiezii. La noapte apar ceva înnorări, iar spre dimineață temperatura coboară până la 16 grade.

Vremea la munte

La munte găsim tot vreme caldă, chiar dacă în primele ore e cam răcoare. Pe seară și la noapte se adună norii și o să plouă. În Occidentali și în vestul Meridionalilor se strâng 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul se întețește în masivele sudice.

Vremea la mare

Pe litoral, ziua de astăzi ne aduce vreme frumoasă. Norii apar sporadic, briza rămâne activă, iar maximele ating 26 de grade pe plajă și 24 de grade în apă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Vremea azi, 8 septembrie. Temperaturile ajung și la 33 de grade în sud. Zonele în care vor cădea precipitații
Vremea azi, 8 septembrie. Temperaturile ajung și la 33 de grade în sud. Zonele în care vor cădea precipitații

Astăzi avem încă o zi caldă, mai ales în sud, în vest și în nord-vest. În Dobrogea picură trecător. Maximele pleacă de la 23 de grade pe litoral și în depresiuni și ajung la 33 de grade în Câmpia de Vest.

Vreme bună și prețuri prietenoase pe litoral. O croazieră cu iahtul poate fi și 1.000 de euro
Vreme bună și prețuri prietenoase pe litoral. O croazieră cu iahtul poate fi și 1.000 de euro

Vacanța de vară a ajuns la final, dar asta nu înseamnă că nu mai avem motive să mergem la mare. Dimpotrivă, vremea este bună, iar prețurile sunt mai prietenoase.  

Vremea azi, 7 septembrie. O zi cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. Zonele în care va ploua
Vremea azi, 7 septembrie. O zi cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. Zonele în care va ploua

Sâmbătă, 7 septembrie, avem o zi plăcută, cu temperaturi ridicate în majoritatea regiunilor. În est, în vest și la munte vin câteva ploi slabe, iar vântul are intensificări în ținuturile sudice.

Vremea azi, 6 septembrie. Continuă să plouă în sud-estul ţării pe unde o să fie mai răcoare: doar 22 de grade în Galaţi
Vremea azi, 6 septembrie. Continuă să plouă în sud-estul ţării pe unde o să fie mai răcoare: doar 22 de grade în Galaţi

Vineri continuă să plouă în sud-estul ţării pe unde o să fie mai răcoare: doar 22 de grade în Galaţi. În vest şi în sud-vest se face din nou foarte cald.

Producem, dar aruncăm. Motivul pentru care legumele și fructele din România ajung la gunoi. Fermierii sunt disperați
Producem, dar aruncăm. Motivul pentru care legumele și fructele din România ajung la gunoi. Fermierii sunt disperați

Este vremea murăturilor și a conservelor, doar că, în loc să ajungă în borcane, multe legume și fructe ajung la gunoi.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.