Vremea azi, 5 februarie. Maxima zilei atinge 12 grade Celsius

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de sâmbătă ne aduce înnorări îndeosebi în jumătatea nordică. Pe spații mici, la munte o să ningă, iar în regiunile mai joase vorbim mai ales despre ploi.  

Vântul se întețește în multe zone, iar maximele pleacă de la 1 grad în depresiuni și ating 12 grade prin sudul țării.

În Dobrogea și Bărăgan prindem vreme destul de bună, cu perioade însorite. Temperaturile se mențin ridicate pentru începutul lunii februarie și vom avea 10 grade după prânz, în zona Bărăganului.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei zărim puțin soarele printre nori și maximele ating 9 grade. Vântul prinde putere, iar pe crestele Carpaților de Curbură zăpada va fi spulberată cu rafale de peste 70 de km/h.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem atmosfera închisă, dar caldă pentru acest moment al anului, cu temperaturi între 7 și 9 grade. O să plouă, iar vântul devine insistent și va sufla cu până la 50 de km/h.

Citește și
canicula
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi mohorâtă, cu înnorări, ploi și cel mult 6 grade în termometre. La noapte minimele vor fi negative, iar ploile se transformă în lapoviță și ninsoare și asta înseamnă risc crescut de polei.

În vestul țării găsim vreme schimbătoare. Vor fi perioade însorite, o să și plouă din când în când, iar vântul va fi activ. Amiaza ne aduce temperaturi peste normalul perioadei, de până la 9 grade Celsius. La noapte se înseninează, însă în zonele mai joase apare ceață.

În Transilvania avem o dimineață geroasă în depresiuni. Soarele apare doar prin sud-vestul provinciei, iar în rest găsim înnorări persistente, ploi în zonele mai joase și ninsori la munte. Vântul se întețește, iar pe crestele Meridionalilor rafalele vor depăși 70 de km/h. La noapte se mai încălzește, iar minimele se opresc la minus 5 grade.

În zona Olteniei prindem atmosferă plăcută și caldă, cu maxime de 10 grade Celsius. Norii apar sporadic, iar vântul are unele răbufniri și va atinge viteze de 40...50 de km/h.

Cel mai cald va fi în ținuturile sudice, pe unde se vor atinge 11, poate chiar 12 grade - valori mai potrivite pentru luna martie. Prin estul provinciei apar ceva înnorări, dar în rest se anunță o zi frumoasă, cu soare generos.

București

În București va domina atmosfera însorită și se încălzește. Maxima atinge 11 grade, vântul va fi activ, iar la noapte se înseninează și vor fi minus 3 grade la marginea orașului.

Munte

La munte prindem atmosferă schimbătoare. Ninsorile apar local, iar pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură vântul va viscoli ninsoarea și va spulbera zăpada cu rafale de peste 70 de km/h.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

 

Vreme bună avem și duminică în București. Se mai răcește puțin, însă tot va fi mai cald decât ar fi normal în această perioadă.

Luni se adună norii, iar pe seară și în noaptea de luni spre marți o să plouă. Vântul va fi activ, iar după prânz temperatura urcă până la 10 grade.

Marți temperatura mai scade puțin, dar vremea rămâne caldă. Din când în când norii se înmulțesc, însă condițiile de ploaie sunt reduse. Maxima se oprește la 8 grade, iar vântul are unele intensificări.

La munte, duminică se mai răcește și o să mai ningă puțin, în masivele nordice. În noaptea de duminică spre luni înnorările se extind, iar în Occidentali și în Orientali vin ninsori mai serioase. Pe creste va fi viscol și rafalele vor depăși 100 de km/h.

Luni, în zonele înalte continuă să ningă abundent și se va depune strat de zăpadă, iar vântul continuă să viscolească ninsoarea cu rafale care vor trece de 80...100 de km/h. La altitudini mai mici o să cadă și lapoviță și se va forma polei.

Marți soarele se arată trecător și, pe spații mici, mai vin 2-3 fulgi de zăpadă. Vântul suflă tare pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură și va amplifica senzația de frig.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

10 judeţe din vestul ţării sunt vizate, duminică, de o atenţionare Cod portocaliu de caniculă, informează istraţia Naţională de Meteorologie(ANM).  

Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade
Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade

Ziua de duminică aduce vreme însorită și o amiază fierbinte. Canicula revine în vest, sud-vest și parțial în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de până la 36 de grade la umbră.

Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ

  Meteorologiii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 21.00, pentru judeţe din Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.