Vremea azi, 4 martie. Se încălzește în mare parte din țară

×
Codul embed a fost copiat

Vremea se încălzeşte, sâmbătă, în mare parte din ţară. În Moldova, se arată soarele, dar în celelalte regiuni avem o zi cam mohorâtă şi s-ar putea să picure trecător.

Maximele pleacă de la 4-5 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi ajung pe la 14 grade în zona Olteniei.

În Dobrogea şi Bărăgan, cerul rămâne acoperit o bună parte a zilei, dar nu sunt anunţate ploi. Se intensifică vântul şi se face mai cald decât vineri. Temperaturile urcă până la 12-13 grade- valori mai rdicate decât ar fi normal în acest moment al anului.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă o zi frumoasă, cu soare, câţiva nori şi temperaturi în creştere. Atmosfera devine plăcută după prânz, când se ating în jur de 12-13 grade.

Încălzirea vremii se simte şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Maximele ajung şi aici pe la 12-13 grade şi atmosfera se menţine însorită toată ziua. Cerul se înnorează însă pe timpul nopţii, când s-ar putea să cadă un pic de lapoviţă sau chiar să ningă.

Citește și
canicula
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se adună norii şi este posibil să vină o ploaie slabă, de scurtă durată. Vântul devine mai insistent, iar temperaturile nu trec de pragul de 10 grade. La noapte apar ceva condiţii de lapoviţa şi ninsoare.

În vestul României avem o zi cam mohorâtă, un pic de ceaţă acum, dimineaţa şi câţiva stopi de ploaie mai târziu.

Cam la fel va fi vremea şi în ţinuturile vestice: soare, câţiva nori inofensivi şi temperaturi foarte scăzute pentru data din calendar. După prânz maximele ajung la -1 grad, însă la noapte va fi ger năpraznic şi se vor înregistra -15 grade în zona Deva.

În Transilvania vin alte ninsori, iar la munte vântul vate cu putere. La altitudini mari vor fi rafale de peste 90...100 de km/h, o să fie viscol şi vizibilitatea o să scadă foarte mult. Se răceşte foarte tare şi pe-aici: în miezul zilei maximele ajung la -3 grade, iar noaptea aduce vreme geroasă şi temperaturi de -12 grade în toată provincia.

În Oltenia vedem puţin soarele printre nori şi o să mai cadă câţiva fulgi de zăpadă. Temperaturile, în scădere faţă de vineri, rămân la valori negative în mare parte din zi şi doar la orele prânzului se vor atinge 1-2 grade. După lăsarea nopţii, la deal şi la munte va fi ger.

Vreme schimbătoare găsim şi în ţinuturile sudice. Temperaturile pierd vreo 8 grade faţă de ziua trecută şi astăzi vor fi cel mult 2 grade, în Lunca Dunării. La noapte se lasa gerul în zonele deluroase, pe unde minimele ajung la -10 grade.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti se răceşte simţitor şi maximă se opreşte la 1 grad. Soarele se arată trecător, s-ar putea să fulguiască puţin, iar vântul sporeşte senzaţia de frig. La noapte vor mai fi ceva înnorări şi temperatura coboară până la -4 grade.

Vremea azi, la munte

La munte avem vreme geroasă în majoritatea masivelor. Continuă să ningă, vântul rămâne activ, iar în zonă înaltă din Meridionali bate foarte tare, cu peste 90 km/h şi asta înseamnă viscol şi vizibilitate redusă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, vremea rămâne caldă şi duminică. Temperatura urca din nou până la 12 grade, dar se anunţă o zi mai plăcută, cu soare şi câţiva nori după prânz.

Şi luni o să fie cald pentru această perioadă şi se ating vreo 13 grade. Se înnorează din când în când, iar în noaptea de luni spre marţi este posibil să plouă.

Marţi, temperaturile continuă să crească şi ajung pe la 16 grade. Domina atmosfera însorită, iar vântul devine ceva mai activ.

La munte, duminică se răceşte şi o să avem vreme închisă şi ninsori slabe în majoritatea masivelor. Vântul mai are unele porniri la altitudini mari.

Ziua de luni ne-aduce atmosfera schimbătoare. Dimineaţa se arată soarele, apoi se înnorează treptat. Seara şi noaptea ninsorile cuprind aproape toată zona montană.

Marţi, se încălzeşte uşor, dar rămânem cu atmosfera închisă şi mai vin ceva precipitaţii. Pe lângă ninsori, apare lapoviţă, iar la altitudini mai joase o să plouă.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, duminică, în 10 judeţe din România. Zonele vizate de avertizarea ANM | HARTĂ

10 judeţe din vestul ţării sunt vizate, duminică, de o atenţionare Cod portocaliu de caniculă, informează istraţia Naţională de Meteorologie(ANM).  

Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade
Vremea azi, 8 iunie. Canicula revine în vest și în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de 36 de grade

Ziua de duminică aduce vreme însorită și o amiază fierbinte. Canicula revine în vest, sud-vest și parțial în zonele centrale, pe unde se vor atinge temperaturi de până la 36 de grade la umbră.

Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ
Cod portocaliu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în mai multe zone din România. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade. HARTĂ

  Meteorologiii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 21.00, pentru judeţe din Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.