Vremea azi, 27 decembrie. Ninsori și lapoviță în aproape toate regiunile. Care vor fi maximele zilei

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de vineri aduce înnorări și ninsori slabe, mai ales în sudul, în estul și prin centrul României. În rest, vedem puțin soarele, iar vântul se menține activ la munte, în est și în sud-est.

Temperaturile, în scădere față de joi, pornesc de la zero grade în Lunca Dunării și ajung la 7 grade în vestul Olteniei și în vestul Transilvaniei.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde urmează o zi mohorâtă, cu precipitații slabe - mai ales lapoviță și ninsoare. Vântul continuă să agite atmosfera, dar nu mai ajunge la vitezele de ziua trecută. Maximele ajung la 3 grade la malul mării.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei domină atmosfera închisă. O să ningă și pe-aici, e posibil să cadă și puțină lapoviță și sunt condiții de polei. Vântul ajunge la viteze de 50 de km/h și nu vor fi mai mult de 2 grade.

Cerul rămâne acoperit și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina. Sunt anunțate ceva ninsori slabe, poate și lapoviță și e posibil să se formeze polei. Temperaturile ajung cu greu la 2 grade, iar vântul insistent amplifică senzația de frig.

Citește și
Ninsori
Cod galben de ninsoare și vânt puternic în județul Cluj. Vizibilitatea va fi sub 100 de metri

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme schimbătoare: soare cu nori și condiții reduse de precipitații. Vântul nu pune probleme, iar maximele se mențin la valori similare cu cele de ziua trecută.

În vestul României, acum, dimineața s-a lăsat ceață în unele zone. Mai târziu prindem și scurte momente însorite, iar în Banat se face mai frig decât joii și vor fi în jur de 3 grade. Pe la Deva, în schimb, se ating 6 grade.

În Transilvania înnorările persistă și mai vin câțiva fulgi de zăpadă - mai ales în estul provinciei și în zona montană. Vântul bate tare la altitudini mari, iar temperaturile urcă până la 7 grade pe partea vestică - în zona Alba Iulia.

În Oltenia vedem puțin soarele printre nori, iar precipitațiile apar în special în zonele mai înalte. În primele ore avem ceva condiții de ceață pe la câmpie, iar după prânz se ating 7 grade în vestul regiunii.

În sudul României avem atmosferă închisă și câteva ninsori slabe, poate și lapoviță - în unele zone. Vântul bate tare în estul Munteniei, iar temperaturile scad față de ziua trecută. La Giurgiu, de exemplu, cu greu se ating zero grade.

Vremea în București

În București se face mai frig decât joi. Maxima se oprește la 1 grad. Cerul rămâne acoperit și mai vin câteva precipitații slabe - în special ninsori. La noapte înnorările persistă, iar temperatura nu scade foarte mult. Spre dimineață vor fi în jur de zero grade.

Vremea la munte

La munte o să ningă mai ales în masivele sudice și estice, pe unde sunt și ceva condiții de polei. În restul zonei montane soarele se arată trecător, iar vântul se intensifică pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură. Temperaturile din stațiuni scad ușor.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Ninsoare urmată de ploaie într-un județ din România. Vântul suflă cu peste 100 km/h, iar multe drumuri sunt afectate de ceață
Ninsoare urmată de ploaie într-un județ din România. Vântul suflă cu peste 100 km/h, iar multe drumuri sunt afectate de ceață

Pe toate drumurile naţionale, europene, judeţene şi comunale se circulă în condiţii de iarnă, iar în zona de munte viteza vântului este peste 100 km/h, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Dan Bucă.

Cod galben de ninsoare și vânt puternic în județul Cluj. Vizibilitatea va fi sub 100 de metri
Cod galben de ninsoare și vânt puternic în județul Cluj. Vizibilitatea va fi sub 100 de metri

Meteorologii au emis, sâmbătă seară, o avertizare cod galben de ninsoare şi vânt puternic pentru zona montană înaltă a judeţului Cluj.   

Vremea azi, 11 decembrie. În jumătatea nordică a României, apar precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau chiar ninsoare
Vremea azi, 11 decembrie. În jumătatea nordică a României, apar precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau chiar ninsoare

Miercuri cerul rămâne acoperit de nori. În jumătatea nordică a României, apar precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă sau chiar ninsoare, iar în zonele de munte va ninge.

Ninsoare pe Transalpina și în zonele de munte din Oltenia. Drumarii curăță carosabilul
Ninsoare pe Transalpina și în zonele de munte din Oltenia. Drumarii curăță carosabilul

Noaptea trecută a adus ninsoare în nordul Olteniei. S-a așternut, deja, un strat de zăpadă de câțiva centimetri în zonele de deal și munte din județele Gorj și Mehedinți.

 

Vin ninsorile. Informare ANM de lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până sâmbătă seara
Vin ninsorile. Informare ANM de lapoviţă, ninsoare şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până sâmbătă seara

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului, valabilă până sâmbătă seara în întreaga ţară.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.