Vremea azi, 20 noiembrie. Temperaturi mari pentru această perioadă în sudul țării. Unde sunt anunțate ploi

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de astăzi ne aduce vreme mai caldă decât ar fi normal la această dată. Soare în sudul și estul țării, înnorări și câțiva stropi de ploaie în rest. Maximele pleacă de la 6 grade în depresiuni și ajung pe la 16 grade în ținuturile sudice.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se încălzește și o să avem vreme frumoasă, cer mai mult senin și vânt activ. Temperaturile urca până la 14...15 grade - valori mai potrivite pentru luna octombrie, iar după lăsarea nopții apare ceața.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, ne așteaptă o zi destul de însorită, cu un pic de vânt și temperaturi mai ridicate decât ieri. După prânz se vor atinge 14...15 grade, iar noaptea vor fi și aici condiții de ceață.

Încălzirea vremii se simte astăzi și în nordul Moldovei și în Bucovina. Norii apar destul de rar, însă vântul agită amosfera, în special la altitudini mari. Temperaturile depășesc mediile perioadei și ajung pe la 13...14 grade Celsius.

În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme destul de neplăcută, cer acoperit și ploi slabe, trecătoare. Maximele, în ușoară creștere față de ziua trecută, nu reușesc să treacă de 9...10 grade.

Citește și
vremea toamna
Se răcorește în toată țara. Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Și în ținuturile vestice se mai adună norii și o să picure din când în când. Zărim și soarele pentru scurte momente, iar temperaturile căștiga vreo două grade față de ieri.

Se mai încălzește puțin și în zona Transilvaniei, dar avem o zi cam mohorâtă și o să plouă slab, din când în când. Vântul devine insistent în zonele de munte, iar maximele ajung pe la 10 grade în vestul provinciei.

În Oltenia trecem la vreme caldă pentru acest moment al anului. Temperaturile urca până la 15 grade și avem atmosferă însorită aproape peste tot. Vântul prinde putere mai ales pe creste, iar în zona Drobeta Turnu-Severin s-ar putea să cadă 2...3 stropi de ploaie.

Un aer mai cald pătrunde astăzi și în ținuturile sudice, pe unde se ating în jur de 15...16 grade. Nu prea zărim norii, vântul adie plăcut și amiază ne aduce o atmosferă de toamnă blândă.

Vremea în București

Și în București găsim vreme frumoasă. Se înseninează și se face mai cald decât ar fi normal în acest moment al anului. Maxima ajunge pe la 16 grade, dar urmează o noapte mai rece decât noaptea trecută, cu o minimă de 2...3 grade și condiții de ceață, spre dimineață.

Vremea la munte

Temperaturile cresc și în zonele de munte. Pe aici mai apar ceva înnorări și o să picure din când în când, dar în masivele sudice și în cele estice domină atmosfera cu soare. Vântul are intensificări îndeosebi la altitudini mari.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Vom avea o iarnă la fel de blândă cum a fost cea anterioară. Cum va fi vremea de Sărbători
Vom avea o iarnă la fel de blândă cum a fost cea anterioară. Cum va fi vremea de Sărbători

Iarna care vine se va încadra în general în norme, dar o iarnă normală în România nu înseamnă că e una uşoară, ci presupune probabilitatea de apariţie a unor intervale cu fenomene severe, spun specialiștii.

Se răcorește în toată țara. Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Se răcorește în toată țara. Iată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Vremea se va răci în toată țara, în următoarele două săptămâni, conform estimărilor istraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru perioada 15 - 29 noiembrie.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.