Vremea azi, 11 iunie. Localitatea din România în care se vor înregistra maxime de 40 de grade

×
Codul embed a fost copiat

Marți avem încă o amiază toridă în ţinuturile sudice şi în est. Cel mai cald va fi în zona Galaţi pe unde maximele se apropie de 40 de grade.

În rest se mai răcoreşte şi vor fi cel mult 29 de grade, însă după amiază norii se înmulţesc şi o să plouă torenţial.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde avem soare în cea mai mare parte a zilei şi se mai încălzeşte puţin faţă de luni.

În Bărăgan se ating 38 de grade, iar în toată proincia vom resimţi disconfortul termic accentuat. Pe seară, în zona litoralului apar câteva averse.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, domină atmosfera însorită. Canicula se intensifică, iar la Galaţi temperaturile urcă până la 39 de grade la umbră! În plin soare, valorile resimţite vor fi mai mari de-atât.

Citește și
Caldura
Vremea azi, 15 iunie. Soare și ploi slabe în toată țara. Temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade

Foarte cald va fi şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, pe unde maximele ajung la 34 de grade. Instabilitatea creşte treptat.

Vin mai multe reprize de ploi zgomotoase, care lăsa în urma cantităţi însemnate de apă. O să cadă grindină, iar vântul prinde putere în timpul ploilor.

Atmosferă instabilă găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, pe unde se mai răcoreşte şi vor fi cel mult 25 de grade.

Apar averse cu tunete şi fulgere şi se pot acumula peste 50 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi şi căderi de grindină şi se pot forma vijelii.

Şi în ţinuturile vestice o să plouă abundent şi vor fi şi fenomene meteo severe. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile, în scădere faţă de ieri, se opresc la 26 de grade.

Se mai răcoreşte şi în Transilvania, pe unde maximele se opresc la 28 de grade. Vor fi perioade cu ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice. Se vor strânge cantităţi însemnate de apă, o să cadă grindină, iar vântul o să bată tare în timpul ploilor.

În Oltenia rămânem cu atmosferă călduroasă, iar în unele zone o să avem caniculă şi disconfort termic ridicat. Se ating 35 de grade, iar şansele de ploaie sunt foarte reduse.

Căldura se intensifică şi în ţinuturile sudice. În Lunca Dunării se ating 38 de grade. Vom resimţit stresul termic pronunţat, iar aerul devine aproape irespirabil.

Vreamea în Bucureşti

 

În Bucureşti avem încă o amiază caniculară, cu 37 de grade la umbră, disconfort termic accentuat şi un vânt cam insistent. La noapte vântul mai pierde din intensitate, iar minima ajunge la 21 de grade.

Vremea la Munte

 

Şi la munte va fi cald, chiar dacă temperaturile scad puţin în masivele nordice. După prânz apar averse zdravene - mai ales în Occidentali şi în Orientali.

Se pot strânge 50 de litri de apă pe metru pătrat, vântul bate tare şi o să cadă grindină.

Vremea la Mare

 

Pe litoral găsim tot vreme caldă, cu un vânt cam insistent. Avem soare până spre seară, când se adună norii de ploaie. Maximele ating 30 de grade pe plajă şi 21 de grade în apă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Vremea azi, 15 iunie. Soare și ploi slabe în toată țara. Temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade
Vremea azi, 15 iunie. Soare și ploi slabe în toată țara. Temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade

Ziua de duminică aduce vreme frumoasă și puțin mai caldă decât ieri. Maximele pornesc de la 23 de grade în estul Transilvaniei și în Bucovina și ajung la 30 de grade în Oltenia vestică.

Cod galben de vijelii în mai multe județe. Zonele vizate de ploi torențiale și grindină
Cod galben de vijelii în mai multe județe. Zonele vizate de ploi torențiale și grindină

istraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă noi avertizări nowcasting Cod galben pentru mai multe localităţi din judeţele Brăila, Buzău, Neamţ, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Suceava.      

Vremea azi, 14 iunie. Ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Zona unde temperaturile ajung la 30 de grade
Vremea azi, 14 iunie. Ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Zona unde temperaturile ajung la 30 de grade

Ziua de sâmbătă aduce ploi și instabilitate în jumătatea estică a țării; soare și vreme bună în jumătatea de vest. Maximele pornesc de la 20 de grade în estul Transilvaniei și în Bucovina și ajung la 29 de grade în Oltenia vestică.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.