Vremea 7 martie 2021. Se anunţă vreme rece, chiar geroasă în depresiuni

×
Codul embed a fost copiat

Duminică, în primele ore ale zilei, se anunţă vreme rece, chiar geroasă în depresiuni.

În ţinuturile sudice mai sunt înnorări, dar în rest, găsim atmosferă însorită şi un vânt mai intens la munte şi prin sud-est. Maximele termice se vor situa între 3 şi 9 grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor atinge în depresiuni.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi Bărăgan, găsim vreme bună în ansamblu, dar vântul va avea intensificări. Pe parcursul zilei, temperaturile cresc cu 5-6 grade faţă de ziua trecută.

Se mai încălzeşte puţin şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Se arată soarele şi vremea va fi plăcută, însă vântul mai are unele porniri.

Vedem soarele şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Se încălzeşte, iar la amiază se vor înregistra cel mult 10 grade Celsius.

Citește și
furtuna, vijelie, ploi torentiale
Cod galben de vijelii în mai multe județe. Zonele vizate de ploi torențiale și grindină

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, ne-aşteaptă o zi plăcută, cu mult soare şi câţiva nori de vreme bună. Vântul va fi domol şi temperaturile mai cresc puţin.

În vestul ţării, cerul va fi curat. Nu sunt anunţate precipitaţii, iar vântul va sufla cel mult moderat. Se încălzeşte uşor, iar maximele se opresc pe la 8 grade Celsius.

Vremea se încălzeşte şi în zona Transilvaniei, însă duminică dimineaţă este foarte frig, iar în depresiuni este ger. Se înseninează şi la amiază se ating 7 grade în vestul provinciei, iar peste noapte, în depresiuni, revine gerul.

În sud-vest, ne aşteaptă o zi cu vreme schimbătoare şi temperaturi comparabile cu cele în ieri.

În sudul ţării, vor fi înnorări, dar şi scurte perioade cu soare. Se încălzeşte şi după prânz se vor atinge 8-9 de grade Celsius.

Vremea în București

 

 

În Bucureşti, duminică, avem vreme mai bună şi vântul se domoleşte. Vor fi înnorări, dar şi scurte perioade cu soare, iar temperaturile cresc şi vor ajunge până la 8 grade.

Vremea la munte

 

 

În zonele de munte, urmează o zi rece, chiar geroasă dimineaţa şi noaptea. Se arata şi soarele, vântul va sufla mai tare pe crestele Carpaţilor Orientali iar temperaturile din staţiuni cresc uşor.

Vremea în următoarele zile

 

 

Duminică, avem vreme rece, chiar geroasă dimineaţa în depresiuni. În ţinuturile sudice, mai apar ceva înnorări, dar în rest, găsim atmosferă plăcută cu mult soare şi vântul va fi mai intens la munte şi prin sud-est.

Luni, va fi soare în majoritatea zonelor ţării şi doar prin nord şi nord-est mai sunt înnorări. Se încălzeşte, mai ales în regiunile sudice pe unde se ating 13 grade şi vântul va fi mai insistent.

Marţi, temperaturile ajung la normal, iar norii se înmulţesc treptat. În jumătatea sudică, aşteptăm lapoviţă şi ninsoare, în sudul extrem o să plouă, iar în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge.

Miercuri, vremea devine rece pentru această dată, în majoritate zonelor. În sudul, centrul şi estul ţării vor fi ninsori şi lapoviţă, iar vântul se va înteţi în regiunile sudice şi în cele estice.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Zăpadă perfectă pentru sporturile de iarnă. La Cota 2000 în Sinaia, peisajul este copleșitor
Zăpadă perfectă pentru sporturile de iarnă. La Cota 2000 în Sinaia, peisajul este copleșitor

Vremea de sâmbătă, 6 martie, ne-a arătat că doar în calendar este primăvară. Stratul de zăpadă de pe munți este perfect pentru schiat, iar la Cota 2000 de la Sinaia, ii pârtiilor spun că vor putea primi turiști până în mai.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.