Vin furtunile. ANM a emis Cod Galben și Cod Portocaliu în mai multe județe: averse torențiale, vijelii și grindină

Furtuna
Shutterstock

istrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe avertizări de vreme nefavorabilă, valabile pentru mai multe regiuni din România.

Astfel, a fost emis un COD GALBEN pentru 20 iulie de la ora 13.00 până în 21 iulie, ora 10.00.

Treptat, în Banat, sudul Crișanei, Oltenia, Transilvania și local în Maramureș și în Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 50...70 km/h), grindină și descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

De asemenea, a fost emis un COD PORTOCALIU pentru perioada 20 iulie de la ora 15 până în 21 iulie, ora 03.00.

Citește și
Furtuna
Cod galben de vijelii în trei județe. Alertă ANM de „fenomene periculoase imediate”

În sudul Banatului, nord-vestul Olteniei și în sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 70...90 km/h), grindină și descărcări electrice.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50...70 l/mp.

COD GALBEN și COD PORTOCALIU de căldură în 20 iulie

Un alt cod galben de căldură este valabil în ziua de 20 iulie, în Oltenia, Muntenia și Dobrogea continentală, unde valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 34...37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Tot în 20 iulie este Cod Portocaliu de căldură . În județele Dolj, Olt și Teleorman valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37...38 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Vijeliile cuprind aproape toată România. ANM a emis cod galben. HARTĂ
Vijeliile cuprind aproape toată România. ANM a emis cod galben. HARTĂ

Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată în toate regiunile ţării, până vineri dimineaţă, fiind emisă avertizare cod galben. Căldura persistă joi şi vineri, dar nu mai este atât de intensă în aproape jumătate dintre judeţe.

Cod galben de vijelii în trei județe. Alertă ANM de „fenomene periculoase imediate”
Cod galben de vijelii în trei județe. Alertă ANM de „fenomene periculoase imediate”

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi vijelii, valabile în localităţi din trei judeţe situate în Transilvania.

Ce urmează în România după „cea mai călduroasă săptămână”. ANM a actualizat estimările
Ce urmează în România după „cea mai călduroasă săptămână”. ANM a actualizat estimările

Șefa ANM, Elena Mateescu, a declarat duminică, despre valul de căldură, că există o probabilitate foarte mare ca până la finalul lunii iulie să vorbim de un nou record, după luna iunie care a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor din România.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.