Iunie 2023, cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor meteorologice

Canicula
Shutterstock

Iunie 2023 a fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global din istoria măsurătorilor meteorologice prin prisma temperaturilor în în apa mărilor şi în aer.

„A fost cea mai călduroasă lună iunie la nivel global, depăşind cu peste 0,5°C media din intervalul 1991-2020 şi depăşind iunie 2019 - precedentul record - cu o marjă substanţială", potrivit ilor Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice, finanţat de Uniunea Europeană.

Programul european Copernicus şi-a bazat concluziile pe analize generate cu ajutorul computerelor, care au folosit miliarde de date furnizate de sateliţi, nave, avioane şi staţii meteorologice din lumea întreagă, informează Reuters, citat de Agerpres.

ii acestui program afirmă că Europa s-a confruntat cu temperaturi record în iunie 2023, în timp ce regiuni din America de Nord, Asia şi estul Australiei au fost considerabil mai călduroase în comparaţie cu valorile obişnuite de temperatură pentru această perioadă a anului.

Temperatura apei marine a crescut până la un nivel record în iunie 2023 datorită modificărilor pe termen lung cauzate parţial de El Nino, un fenomen climatic natural care alimentează cicloanele tropicale din Pacific şi care stimulează precipitaţiile.

Citește și
Litoral
Explicațiile specialiștilor pentru fenomenul neobișnuit care a cuprins litoralul românesc. Porturile au fost închise

„Anomalii privind temperaturi excepţional de calde la suprafaţa mărilor au fost în în nordul Oceanului Atlantic... valuri de căldură marină extremă au fost observate în jurul Irlandei, Regatului Unit şi în Marea Baltică", precizează noul raport.

Gheaţa marină din Antarctica a ajuns în 2023 la cel mai scăzut nivel al său pentru luna iunie de la începutul măsurătorilor satelitare, fiind cu 17% sub medie şi doborând precedentul record pentru această lună a anului, potrivit ilor programului Copernicus. 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Caniculă scăldată în inundații, în București. Pompierii au avut zeci de intervenții
Caniculă scăldată în inundații, în București. Pompierii au avut zeci de intervenții

S-au rupt norii marți, deasupra Capitalei, la sfârșitul unei zile toride. Cantități mari de apă au blocat mai multe artere, au căzut copaci, stâlpi de curent electric, iar traficul a fost dat peste cap. Pompierii au fost chemați la zeci de intervenții.  

Explicațiile specialiștilor pentru fenomenul neobișnuit care a cuprins litoralul românesc. Porturile au fost închise
Explicațiile specialiștilor pentru fenomenul neobișnuit care a cuprins litoralul românesc. Porturile au fost închise

O ceaţă lăptoasă a învăluit marți marea şi plajele din Mamaia, și Constanța. Apa s-a răcit în ultimele zile şi, pentru că este caniculă, s-a format condens, din cauza diferenței de temperatură.

Prognoză meteo specială pentru București. Caniculă și disconfort termic accentuat. Cum va fi vremea în următoarele trei zile
Prognoză meteo specială pentru București. Caniculă și disconfort termic accentuat. Cum va fi vremea în următoarele trei zile

În București avem o zi cu soare și o amiază foarte caldă, cu disconfort termic ridicat.

Vremea azi, 4 iulie. Disconfort termic accentuat în cea mai mare parte a țării. Regiunile care sunt vizate de caniculă
Vremea azi, 4 iulie. Disconfort termic accentuat în cea mai mare parte a țării. Regiunile care sunt vizate de caniculă

Marți se mai încălzește puțin. În sud și în sud-est crește disconfortul termic, iar temperaturile ating pragul caniculei în Lunca Dunării și în Bărăgan.  

Avertizare de furtuni violente și grindină, în mai multe zone. Urmează trei zile de caniculă extremă în România
Avertizare de furtuni violente și grindină, în mai multe zone. Urmează trei zile de caniculă extremă în România

ANM a emis luni dimineață un cod galben de furtuni în mai multe zone ale țării, precum și o avertizare cu privire la canicula care se va instala în următoarele trei zile.

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.