ANM a emis Cod Galben de vreme rea în 21 de județe și în București

cod ploaie
Shutterstock

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei în 21 de judeţe şi în București.

Astfel, între orele 10:00 - 22:00, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpaţii Orientali, în estul Carpaţilor Meridionali, precum şi în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei, informează Agerpres.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55 - 65 km/h) şi, pe arii restrânse, vor fi vijelii şi grindină. De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 - 40 l/mp.

Judeţele vizate de avertizarea Cod galben sunt: Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vrancea şi Bucureşti.

Citește și
ploi ploaie vremea umbrela
Noi avertizări de vreme severă în zeci de județe. Zonele pentru care a fost emis cod roșu de ploi torențiale

În ceea ce priveşte prognoza pentru zona Capitalei, până la ora 22:00, vremea va fi în general instabilă, mai ales după-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze de 45 - 55 km/h.

Cantităţile de apă acumulate vor fi de 10 - 15 l/mp, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Nou cod galben de ploi torențiale. Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni
Nou cod galben de ploi torențiale. Instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi descărcări electrice, valabilă până joi la prânz, în judeţele Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi şi Vâlcea.

Noi avertizări de vreme severă în zeci de județe. Zonele pentru care a fost emis cod roșu de ploi torențiale
Noi avertizări de vreme severă în zeci de județe. Zonele pentru care a fost emis cod roșu de ploi torențiale

Meteorologii au emis Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi şi grindină, până marţi, în 11 judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi din zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor Occidentali.

ANM a emis Cod Galben de ploi torențiale și descărcări electrice în 14 județe din țară. Zonele vizate
ANM a emis Cod Galben de ploi torențiale și descărcări electrice în 14 județe din țară. Zonele vizate

Meteorologii au emis, luni, o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă până la ora 22:00, în zone din 14 județe ale țării.  

Nou Cod galben de ploi în 17 județe, pe 1 iunie. HARTA zonelor vizate de averse torențiale și grindină
Nou Cod galben de ploi în 17 județe, pe 1 iunie. HARTA zonelor vizate de averse torențiale și grindină

istraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de furtuni valabilă pe parcursul zilei de joi în 17 judeţe.

Alertă meteo. Cod portocaliu de ploi torenţiale şi furtuni în 7 judeţe. Cod galben în alte 10 judeţe | HARTA
Alertă meteo. Cod portocaliu de ploi torenţiale şi furtuni în 7 judeţe. Cod galben în alte 10 judeţe | HARTA

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod portocaliu de ploi torenţiale şi intensificări ale vântului, valabilă în șapte judeţe, respectiv un Cod galben de vreme instabilă în zone din zece judeţe.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.