-5 grade Celsius si ninsori: la munte a venit iarna. Stratul de zapada ajunge la 30 cm la Balea

×
Codul embed a fost copiat

In mijlocul unui septembrie calduros, toamna ne arata dintr-o data si fata ei mai apropiata de iarna.

La peste 1.600 de metri altitudine ninge, iar in Muntii Fagaras, la Balea, zapada s-a asternut deja intr-un strat de peste 30 de centimetri. In Bucegi sufla si vantul cu putere, astfel ca instalatiile de transport pe cablu au fost oprite.

Joi noapte au fost -5 grade la Omu, asa ca nu e de mirare ca, spre dimineata, a inceput sa fulguie. In statiuni, Mercurul din termometre s-a oprit la valoarea maxima de 4 grade astfel ca turistii au fost nevoiti sa treaca de la tricou la haina de blana.

Muntele este invaluit si in ceata iar asta i-a facut pe salvamontisti sa declare inchise traseele turistice de altitudine. Dar, pentru weekend, meteorologii anunta vreme ceva mai blanda.
 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Ninsoare ca-n mijlocul iernii, drumuri inchise si accidente, in noaptea de Florii
Ninsoare ca-n mijlocul iernii, drumuri inchise si accidente, in noaptea de Florii

Iarna s-a intors in centrul si nord-estul tarii, in Saptamana Patimilor, cu ploi si ninsori in 20 de judete. Soferii s-au chinuit sa inainteze prin zapada si cateva drumuri au fost inchise.

Scenele de care s-au bucurat numai iubitorii iernii. Temperaturi cu minus si zapada ca de Craciun
Scenele de care s-au bucurat numai iubitorii iernii. Temperaturi cu minus si zapada ca de Craciun

Fara nicio pacaleala, iarna nu se hotaraste sa plece de la noi. Chiar daca am intrat in cea de-a doua luna de primavara, duminica a nins in mai multe locuri din tara.

Analiza ZF: Iarna da o gaura de 1 miliard de euro in PIB. Jumatate din economia tarii este inghetata
Analiza ZF: Iarna da o gaura de 1 miliard de euro in PIB. Jumatate din economia tarii este inghetata

Jumatate din economie este inghetata ca urmare a blocarii a zeci de drumuri in partea de sud a tarii, a liniilor de cale ferata, opririi transporturilor pe Dunare, a incetinirii lucrarilor de constructii si a reducerii consumului.

Recomandări
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele României participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.