Ard pădurile de foioase din munţii Şureanu. Zeci de pompieri se lupta cu focul

incendiu paduri,hunedoara

Mai multe focare de incendii au izbucnit, miercuri, la litiera pădurilor de foiase de pe crestele munţilor Şureanu, iar pompierii hunedoreni au solicitat elicopter MAI de intervenţie cu apă pentru lichidarea lor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Iancu de Hunedoara”, lt. Anemona Doda, focarele au fost observate din avionul care survola zona munţilor Şureanu

“Inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, maiorul Viorel Demean, a efectuat recunoaşterea zonelor afectate de arderile de vegetaţie uscată, de la bordul unui aparat de zbor pus la dispoziţie de Aeroclubul Săuleşti şi a constatat că au apărut noi focare în masivul Şureanu la litiera de pădure de foioase din zona delimitată de localităţile Fizeşti, Ursici, Ruşor, Galaţi şi Balomir. În acel perimetru sunt active mai multe focare răzleţe, desfăşurate pe aproximativ 300 de hectare de teren. Şeful inspectoratului a ordonat deplasarea, în zona Fizeşti, a unui echipaj format din 20 de subofiţeri de la Detaşamentul din Petroşani pentru a interveni în perimetrul accesibil forţelor terestre şi a 27 de subofiţeri din cadrul Detaşamentului Hunedoara pentru a acţiona în zona localităţilor Balomir şi Ruşor. Pentru că majoritaea arderilor apărute în masivul Şureanu se manifestă pe crestele versanţilor în locuri neprielnice intervenţiei cu mijloacele clasice de acţiune, inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, împreună cu preşedintele Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Attila Dezsi au luat decizia solicitării unui elicopter de intervenţie cu apă, de la Ministerul istraţiei şi Internelor”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Propagarea incendiilor de vegetaţie uscată a fost favorizată atât de condiţiile meteo - seceta prelungită, temperatura destul de ridicată pentru această perioadă – cât şi de de vântul puternic care a suflat în zonele afectate de arderi, transmite corespondentul Mediafax. De asemenea, terenul accidentat a făcut deosebit de dificilă intervenţia pompierilor cu mijloace specifice de stingere.

În ultimele trei zile, pompierii hunedoreni s-au confruntat cu 30 de incendii de vegetaţie uscată care s-au manifestat pe aproximativ 500 de hectare de teren şi litieră de pădure.
În acţiunile de stingere au fost implicaţi până acum aproape 300 de pompieri militari.

Citește și
incendii de vegetatie
Un urias incendiu de padure parjoleste centrul statului american Florida

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
"Un adevarat dezastru ecologic". Zeci de hectare de padure,mistuite de un incendiu puternic in munti

De doua zile si doua nopti, padurile din centrul tarii sunt in flacari, iar peste 200 de pompieri nu mai ies din infern. Zona Transalpina este cufundata intr-un fum gros, iar vantul, care sufla si cu 70 de km/h le ingreuneaza munca.

Un urias incendiu de padure parjoleste centrul statului american Florida
Un urias incendiu de padure parjoleste centrul statului american Florida

Incendiul s-a declansat luni si a inghitit pana acum 6.500 de hectare de padure la sud de Orlando. Mai multe scoli au fost inchise si numeroase locuinte evacuate.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.