Secretul cozonacului de post. Ce se foloseşte de fapt în loc de ouă

×
Codul embed a fost copiat

Pentru că aşteptarea până la Paşte să fie mai uşoară, gospodari pricepuţi din toată ţara, strânşi la un târg de produse tradiţionale, au gătit bucate de post extrem de gustoase.

Clienţii au putut apoi să cumpere ciorbă de lobodă, iahnie de fasole, frigărui de legume şi tocăniţă de ciuperci şi s-au minunat când au văzut doi cozonaci uriaşi.

Într-un cazan imens, în care încap 500 de porţii, a fiert la foc domol un uriaş borş de lobodă.

Deşi în mod normal la un astfel de eveniment micii sfârâiau la frigare de data aceasta s-au perpelit regulamentar o mulţime de legume.

În final a venit rândul unor cozonaci - unul lung de zece metri iar altul de 50 de kilograme - să primească note.

Citește și
cofetarii
Ajunul Crăciunului a început cu o coadă de 50 de minute: ”Să nu lipsească tortul”

"Folosim în loc de ou ca să dăm culoare suc de morcovi, în rest făină, zahăr, nucă multă, rahat, stafide. Am folosit în jur de 100 kg de făină”, explică cei care l-au preparat.

Oferta a fost însă mult mai variată. "Avem baclavalele de casă cu trei straturi de nucă, de post, şi cu fistic, o prăjitură namura care se face cu un blat însiropat cu apă de trandafir şi adăugăm caju, migdale, fistic."

Postul Paştelui durează şapte săptămâni şi este considerat cel mai greu şi cel mai lung post de peste an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
A murit înecat cu cozonac. Rudele spun că a mâncat cu poftă, deși avea probleme cu dantura
A murit înecat cu cozonac. Rudele spun că a mâncat cu poftă, deși avea probleme cu dantura

Un bărbat în vârstă de 79 de ani, din Produleşti, Dâmboviţa, şi-a găsit sfârşitul în a doua zi de Crăciun, după ce s-a înecat cu o bucată de cozonac. Rudele povestesc că omul avea probleme cu dantura şi adesea nu mesteca bine alimentele.

Ajunul Crăciunului a început cu o coadă de 50 de minute: ”Să nu lipsească tortul”
Ajunul Crăciunului a început cu o coadă de 50 de minute: ”Să nu lipsească tortul”

Cum nu toată lumea are timp, nervi și de ce nu...talent să frământe cozonaci, cofetarii au preluat anul acesta greul.

Chef Adrian Hădean dezvăluie rețeta de cozonac cu nucă transmisă în familia lui de 5 generații
Chef Adrian Hădean dezvăluie rețeta de cozonac cu nucă transmisă în familia lui de 5 generații

Chef Adrian Hadean dezvăluie rețeta de cozonac cu nucă transmisă în familia lui de 5 generații

Recomandări
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel
Israelul a atacat mai multe ținte din Iran, unde se defășurau activități nucleare. Iranul a lansat 100 de drone către Israel

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări
Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări

Secretarul general al NATO Mark Rutte estimează vineri că este ”crucial să se acţioneze în vederea unei dezescaladări”, după ce Israelul a atacat instalaţii nucleare şi militare în Iran, relatează AFP.

 

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.