Proprietarii cramelor din Transilvania le propun turiştilor cazare la castel şi degustări cu licori apreciate

×
Codul embed a fost copiat

Poveşti cu aromă de vin. Asta promit proprietarii cramelor din Transilvania, care le propun turiştilor cazare la castel şi degustări cu licori apreciate.

Este o experienţă inedită pentru cei care vor să afle mai multe despre vinurile româneşti, în liniştea podgoriilor scăldate de soare. Spectacolele sunt puse în scenă de somelieri cunoscuţi. Întâlnirile se fac în condiţii sigure, în grupuri mici de turişti, şi numai pe bază de programare.

La 60 de km de Alba Iulia, pe Valea Târnavei, găsim castelul Bethlen-Haller, vechi de 400 de ani, care a fost restaurat recent.

Grupuri restrânse de turişti îi pot afla povestea la o degustare de vinuri. Aşa descoperă, de pildă, că zilele de ceaţă care încep la sfârşitul verii şi continuă până în septembrie şi octombrie contribuie la o maturizare lentă a strugurilor.

Liana, turistă: "Am mâncat branzneturi cu mucegai, nuci, care se ştie că merg foarte bine în combinaţie cu vinurile".

Citește și
Dragoș Davițoiu
Directorul Spitalului Pantelimon: ”Presiunea este foarte mare, nu știu cât vor mai rezista cadrele medicale”

Degustarea se încheie cu un vinars, maturat în butoaie de stejar măcar trei ani de zile.

Bogdana Corcoz, PR manager: "O degustare începe de la preţul de 100 de lei şi include patru feluri de vinuri şi preparate culinare deosebite. Există cerere, avem cereri cu două luni în avans".

Turiştii care vor să vadă cum trăiau nobilii se pot caza în camerele impunătoare, iar de la geam pot ira domeniul ce se întinde pe câteva hectare.

Adrian Schiopu, turist: "Te simţi ca şi acum 200-300 de ani. Te simţi că un om avut".

La staţiunea de cercetare de la Blaj, înfiinţată în anul 1946, turiştii pot descoperi cele şapte hrube, unde se păstrează vinul spumant la o temperatură constantă de 12 grade. Vorbim de mii de sticle, unele vechi de 40 de ani.

Aurel Dudașca, Crama Blaj: "În această cramă se vor face degustări de vinuri seci şi demiseci, vinuri aromate, pe care le prezentăm din vinuri albe".

Degustările de vinuri pornesc de la 12 euro şi se fac pe bază de programare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ministerul Sănătății: Valul 3 de Covid-19 vine cu o transmisibilitate mai mare
Ministerul Sănătății: Valul 3 de Covid-19 vine cu o transmisibilitate mai mare

Valul trei al pandemiei de COVID-19 este diferit faţă de ceea ce a fost până acum, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe.

Directorul Spitalului Pantelimon: ”Presiunea este foarte mare, nu știu cât vor mai rezista cadrele medicale”
Directorul Spitalului Pantelimon: ”Presiunea este foarte mare, nu știu cât vor mai rezista cadrele medicale”

Managerul Spitalului Pantelimon din București, Dragoș Davițoiu, a tras un semnal de alarmă, duminică, într-o conferință de presă organizată la Ministerul Sănătății, în privința situației grave cu care se confruntă sistemul medical din cauza pandemiei.

Medicul Bogdan Opriţa: Am constatat o creştere semnificativă a pacienţilor cu COVID-19 care trebuie duşi la spital
Medicul Bogdan Opriţa: Am constatat o creştere semnificativă a pacienţilor cu COVID-19 care trebuie duşi la spital

Medicul Şef al UPU SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, afirmă, făcând comparaţie cu al doilea val al pandemiei, că echipajele de intervenţie de urgenţă constată o creştere semnificativă a pacienţilor cu COVID-19 care trebuie duşi la spital, scrie News.ro.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.