Prințul Charles, mesaj impresionant pentru o asociație care repară calea ferată istorică dintre Sibiu și Agnita

×
Codul embed a fost copiat

După ani de eforturi și piedici din partea autorităților, o mică asociație care se luptă pentru salvarea căii ferate istorice dintre Sibiu și Agnita a primit un mesaj impresionant de la Prințul Charles.

Alteța Sa Regală îi felicită pe voluntari pentru munca depusă și speră ca la următoarea vizită în Transilvania să facă și o plimbare cu mocănița.

În urmă cu 13 ani, câțiva oameni inimoşi au dat o nouă șansă căii ferate înguste de pe Valea Hârtibaciului. Construit acum mai bine de un secol, drumul de fier ce lega Sibiul de Sighişoara a fost naționalizat de comuniști și parţial dezafectat. Au rămas doar 57 de kilometri, între Sibiu și Agnita, dar ultimul tren a trecut pe aici în 2001. Din această bucată, voluntarii au readus la viaţă 7 kilometri. Gestul lor a fost apreciat de prințul Charles, care și-a exprimat, printr-o scrisoare, dorinţa de a face o plimbare cu mocăniţa.

"În cadrul următoarei mele vizite în România, care mă rog să aibă loc anul viitor, sper să pot să vizitez această cale ferată istorică și să călătoresc cu trenul, tras de însăși locomotivă care a fost construită pentru această linie în urmă cu mai bine de 125 de ani", le-a scris Alteța Sa voluntarilor.

Deşi voluntarii au reușit, după mai bine de un deceniu, să concesioneze drumul de fier şi să atragă fonduri europene, piedicile nu s-au sfârșit. Cu ajutorul Prinţului Charles speră să le depăşească mai repede.

Citește și
pasul tihuta
Proprietarii de pensiuni din Pasul Tihuța au găsit o metodă ingenioasă ca să îi atragă pe turiști

Indiferent de sezon, voluntarii vin câteva zile pe săptămână şi încearcă să repare linia îngustă.

Ocazional, este închiriată o mocăniţă pentru călătoriile de weekend. Turiştii sunt încântaţi.

Voluntarii speră să poată salva şi locomotivele cu abur care au circulat cândva între Sibiu şi Agnita. O parte dintre ele se afla în depoul Sibiu, unde se degradează.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Bucovina, tărâmul de poveste care ascunde peisaje uimitoare în orice anotimp
Bucovina, tărâmul de poveste care ascunde peisaje uimitoare în orice anotimp

Vă invităm în Bucovina, în Munții Rarău. Tărâmul de poveste ascunde peisaje care îți taie respirația. Pentru că acolo natura face spectacol în orice anotimp.

Proprietarii de pensiuni din Pasul Tihuța au găsit o metodă ingenioasă ca să îi atragă pe turiști
Proprietarii de pensiuni din Pasul Tihuța au găsit o metodă ingenioasă ca să îi atragă pe turiști

Acum să mergem în Pasul Tihuța una dintre cele mai dificile trecători din munții Europei. Aici se întâlnesc două regiuni istorice Bucovina și Transilvania, iar locul este încărcat de legende.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.