Grecii au introdus reguli noi pentru accesul pe plaje. Ce trebuie să știe turiștii români

×
Codul embed a fost copiat

Dacă sunteți deja cu gândul la vacanță, aflați că grecii au pregătit noi reguli pentru acest sezon estival.  

Doar 30% din suprafața fiecărei plaje mai poate fi ocupată de șezlonguri, restul trebuie să rămână liberă și gratuită pentru turiștii care vor să stea la soare pe propriul prosop. Autoritățile elene speră că astfel plajele vor fi mai puțin înțesate.

Aspectul litoralului grecesc va fi la vară mult diferit de ce vedeți în imagini - sau, cel puțin, asta și-a propus premierul Kyriakos Mitsotakis.

Potrivit unei legi noi, cel puțin 70% dintre plaje trebuie să fie libere de șezlonguri. Iar în ariile naturale protejate procentul este de 85%. Măsura a fost luată după ce, anul trecut, mai mulți localnici au protestat că nu mai au loc la malul mării.

Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei: ”Se va asigura o distanță de cel puțin 4 m de la mare la primul șezlong pentru a îndepărta imaginea șezlongurilor care intrau în apă la propriu. Pentru plajele sălbatice, spațiul folosit va fi de 15 % din spațiul total al plajei. Vom proteja astfel plajele care nu ar trebui să fie date deloc în folosință, protejând astfel natura”.

Citește și
schengen
Grecia, după includerea României și a Bulgariei în Schengen: Aderarea lor este o etapă importantă a integrării europene

Vestea îi bucură pe turiștii care nu sunt, de fel, mofturoși.

Reli Giurcă, turistă: ”Ne luăm inclusiv scăunele de plajă, umbrele, de umbrelă, cearceaf și tot ce e nevoie. Bineînțeles că mi-ar plăcea să găsesc cât mai des și mai multe locuri în care pot să îmi pun nestingherită prosopul, umbrela și să nu deranjez pe nimeni".

Cei care țin la confort ar putea avea surpriza să plătească mai mult. Anul trecut, setul de două șezlonguri cu umbrelă costa între 10 și 15 euro, însă antreprenorii eleni estimează că la vară prețul va crește cu cel putin 10 procente.

Dan Drăgan, reprezentant forum Grecia: ”Cred că beach barurile vor crește prețurile produselor puțin, cu 50 de cenți, un euro, pentru că vor avea mai puține șezlonguri și atunci vor trebui să își recupereze din investiția pe care au făcut-o pe a amenaja un bar pe acea plajă".

Cei care concesionează plaje vor avea obligații mai stricte - de pildă, să întrețină curățenia, să angajeze un salvamar și să asigure accesul persoanelor cu dizabilități. Marian Luca, proprietarul unei taverne cu bar în Thassos, este de acord cu toate aceste prevederi.

Marian Luca, proprietar tavernă: ”Vor fi controale mai drastice, dar asta nu poate fi decât bine pentru ca turistul să aibă toate condițiile".

Alții, care au concesionat plaje pe mai mulți ani, sunt nedumeriți de schimbarea condițiilor.

Otilia Badiu, istator Taverna Thasos: ”Sunt contracte semnate de câțiva ani pe o perioadă îndelungată, plătesc 100%, dar folosesc doar 30%, aici e o chestiune care trebuie discutată".

Autoritățile elene au emis noile reglementări după ce tot mai multe voci au reclamat că cei cu afaceri monopolizează plajele.

Constituția Greciei prevede că nimeni nu poate interzice accesul unui cetățean pe plajele țării, considerate bun public.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
MAE, atenționare de călătorie pentru Grecia din cauza incendiilor de vegetație. S-a decis ridicarea nivelului de alertă la 4
MAE, atenționare de călătorie pentru Grecia din cauza incendiilor de vegetație. S-a decis ridicarea nivelului de alertă la 4

E risc mare de incendii de vegetație în Grecia. Ministerul român de Externe a transmis o avertizare de călătorie pentru conaționalii care au drum prin țara elenă, în zilele următoare.

Grecia, după includerea României și a Bulgariei în Schengen: Aderarea lor este o etapă importantă a integrării europene
Grecia, după includerea României și a Bulgariei în Schengen: Aderarea lor este o etapă importantă a integrării europene

Grecia salută includerea Bulgariei şi României în zona Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, începând din 31 martie. Ministerul de Externe al Greciei a postat duminică pe reţeaua X un mesaj de felicitare adresat celor două ţări.  

Patmos: insula unde a început sfârșitul lumii. ”Nu ai bănui nimic dacă te-ai plimba pe acolo”
Patmos: insula unde a început sfârșitul lumii. ”Nu ai bănui nimic dacă te-ai plimba pe acolo”

Insula Patmos, așezată sub un cer albastru perfect în partea de est a Mării Egee, poate arăta ca o destinație tipică de vacanță în Grecia, dar nu este.

Grecia a spus „da” căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Prima nuntă a avut loc sub protecţia poliţiei
Grecia a spus „da” căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Prima nuntă a avut loc sub protecţia poliţiei

Prima căsătorie între persoane de acelaşi sex a avut loc în weekend în Grecia sub protecţia poliţiei, iar luni poliţia a anunţat că cuplul a primit "ameninţări", relatează AFP.  

Grecia a introdus o nouă taxă pentru turiști. Cât vor plăti pentru fiecare zi petrecută în cea mai populară destinație
Grecia a introdus o nouă taxă pentru turiști. Cât vor plăti pentru fiecare zi petrecută în cea mai populară destinație

Grecia a introdus o nouă taxă, iar turiștii vor plăti în plus între 1,5 și 10 euro pe zi, în funcție de locul în care sunt cazați. Taxa din cea mai populară destinație a turiștilor români este valabilă doar în sezon, adică în perioada martie-octombrie.

 

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute
Doi morţi şi 54 de răniţi în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Harkov, care a durat câteva minute

Un atac cu drone care a durat nouă minute asupra orașului Harkov, a ucis, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, cel puţin două persoane şi a rănit 54, între care cinci copii, au anunţat oficiali regionali, citaţi de Reuters.