Cea mai populară insulă a Thailandei s-a redeschis pentru turişti

×
Codul embed a fost copiat

După 15 luni de blocaj cea mai populară insulă a Thailandei, Phuket, s-a redeschis pentru turişti.

Străinii care vin să se bucure de plajele idilice şi de apele turcoaz trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID şi să prezinte un test PCR negativ, recoltat cu cel mult 72 de ore înaintea plecării. România a inclus Thailanda pe lista verde, ceea ce înseamnă că nu se impune carantină la întoarcere.

Sunt primii turişti care au ajuns ieri în Phuket, după mai bine de 15 luni, cât timp insula a fost închisă vizitatorilor străini.

Cei care aleg să-şi petreacă vacanţa într-una dintre cele mai frumoase zone ale Thailandei, trebuie să aibă cu ei schema completă de vaccinare anti-COVID, un test PCR negativ şi să facă dovada unei asigurări de sănătate care să acopere cheltuielile de spitalizare de până la 100 de mii de dolari, în cazul în care sunt infectaţi pe insulă.

Persoanele care îndeplinesc toate aceste condiţii se pot bucura imediat de frumuseţea insulei, fără să mai stea în carantină. Vor mai face totuşi un test suplimentar COVID în cea de-a 7-a zi a sejurului.

Citește și
Plaje in Corfu
Vacanța de vis în Corfu care s-a transformat într-un coșmar pentru o turistă britanică. Ce s-a întâmplat

Este aşa-numitul plan "Phuket Sandbox", pus la cale de autorităţile thailandeze de a redeschide zona în condiţii de siguranţă şi, totodată, de a revigora turismul. Înainte de pandemie, acest sector genera aproximativ 95% din veniturile insulei.

Turist: "E prima mea vacanţă pe timp de pandemie. Nu am mai călătorit de 2 ani, aşa că am ales acest plan "Phuket Sandbox" pentru a-mi schimba starea de spirit".

Totuşi, străinii care vin din ţările considerate de mare risc nu sunt momentan primiţi în Phuket, chiar dacă aproape 70 la sută din locuitori sunt vaccinaţi anti-COVID.

În afara insulei, Thailanda continuă să lupte cu al treilea val al pandemiei. Ieri, ţara asiatică a raportat aproape 60 de decese asociate cu Covid-19 și peste 5.500 de cazuri noi.

Dar, dacă strategia pusă la cale în Phuket va da roade, de la 1 octombrie autorităţile thailandeze vor deschide alte 9 destinaţii populare, printre care Bangkok sau insula Krabi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Vacanța de vis în Corfu care s-a transformat într-un coșmar pentru o turistă britanică. Ce s-a întâmplat
Vacanța de vis în Corfu care s-a transformat într-un coșmar pentru o turistă britanică. Ce s-a întâmplat

O turistă britanică a numit vacanța ei în Corfu un „coșmar” pentru că nu a găsit „mâncare englezească” disponibilă în timpul sejurului.

O turistă s-a îndrăgostit de hotelul la care a stat în Thailanda și a decis să-l cumpere. Cum a reacționat soțul ei
O turistă s-a îndrăgostit de hotelul la care a stat în Thailanda și a decis să-l cumpere. Cum a reacționat soțul ei

O femeie a cumpărat un hotel boutique pe plaja din Koh Samui și, deși nu avea experiență în domeniu, a transformat locul într-un paradis cu influențe mediteraneene, adăugând facilități precum un studio de yoga și un spa.

Un bar popular din Grecia cere 100 de euro pentru o bere. Reacția turiștilor. „Am fost șocați”
Un bar popular din Grecia cere 100 de euro pentru o bere. Reacția turiștilor. „Am fost șocați”

Un bar de pe insula Mykonos a stârnit revoltă printre turiști, după ce mai mulți clienți au reclamat că au fost taxați cu sume exorbitante pentru băuturi, ajungând chiar și la 100 de euro pentru o bere.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.