Chester Williams a ajuns la Timisoara: „Jucatorii din Romania trebuie sa invete regulamentul”

Chester
ProSport

Campion mondial în 1995 cu Africa de Sud, antrenorul de rugby vrea să îi facă pe bănăţeni campioni. Williams este la a doua experienţă în România şi ştie care sunt defectele jucătorilor din ţara noastră

Vedeta mondialului din 1995 şi totodată primul rugbist de culoare din echipa naţională a Africii de Sud a ajuns astăzi în Timişoara. Chester Williams va pregăti echipa de rugby din localitate, primul antrenament pe care îl va conduce fiind programat mâine, la ora 15,30.

„Vreau să învăţ cât mai multe despre oraş şi sper să fac şi nişte cursuri de limba română, ca să mă înţeleg mai uşor cu jucătorii. Vreau să câştig campionatul, dar în primul rând vreau să mă asigur că jucătorii ştiu ce vreau de la ei. Trebuie să aducem cât mai mulţi eri la stadion, prin felul în care vom juca. Va fi greu să-i pun în formă până începe campionatul, dar mă voi asigura ca echipa să fie pregătită. Ţin minte că Timişoara nu era o echipă rea, am jucat împotriva lor când eram la Dinamo, dar ceea ce îmi propun eu e să-i fac să joace mai bine decât anul trecut”, a declarat Williams la prima întâlnire cu presa timişoreană.

Eroul filmului „Invictus” a antrenat-o şi pe Dinamo în 2008, reuşind să câştige atunci eventul. Williams nu s-a ferit să sublinieze defectele jucătorilor din România, pe care le-a semnalat în perioada petrecută aici. „Sunt destui jucători buni în România pentru a avea un campionat bun şi o echipă naţională bună. Dar, cât timp am fost eu în România, am observat că jucătorii nu cunosc foarte bine regulamentul jocului de rugby. Asta e cheia, jucătorii din România trebuie să ştie exact ce au voie şi ce nu au voie în anumite momente ale jocului”, a spus antrenorul Timişoarei.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
“Perla Neagra” a Africii de Sud e noul antrenor al echipei de rugby din Timisoara
“Perla Neagra” a Africii de Sud e noul antrenor al echipei de rugby din Timisoara

Dupa castigarea Cupei Romaniei la inceputul lunii decembrie, RCM mai da o lovitura de imagine. Vedeta Cupei Mondiale din 1995 a semnat cu echipa banateana si va ajunge in Romania in luna ianuarie

Castigatorii Cupei, recompensati cu diplome si promisiuni
Castigatorii Cupei, recompensati cu diplome si promisiuni

Jucatorii de la RCM Timişoara au fost primiti astazi la Primaria Timisoarei. Rugbistii au fost felicitati, au primit diplome de excelenta si promisiunea ca vor fi rasplatiti cu bani

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.