A venit Mos Craciun la Poli Timisoara! Fotbalistii au primit unul dintre salariile restante

poli timisoara

Jucătorii aveau restanţe de peste trei luni şi unii dintre ei aveau intenţia să depună memorii la LPF în cazul în care nu ar fi primit o parte din bani de sărbători.

 

Problemele financiare cu care se confruntă clubul Poli Timişoara sunt de notorietate. Într-o perioadă în care patronul refuză să mai investească, iar autorităţile locale şi judeţene sunt aşteptate să salveze clubul, jucătorii şi ceilalţi angajaţi de la Poli au cel mai mult de suferit.

Alb-violeţii mai primesc însă şi veşti bune în această perioadă. Sărbătorile de iarnă se apropie, iar Marian Iancu s-a ţinut de promisiune şi nu i-a lăsat pe fotbalişti fără bani înainte de sărbători. Jucătorii de bază aveau câte trei salarii restante, iar ceilalţi aveau întârzieri şi mai mari la lefuri. Toţi componenţii lotului au primit, înainte de Crăciun, câte un salariu.

Înainte de a pleca în vacanţă, Goga şi compania au mai primit o sumă considerabilă de la CJT. Consilierii judeţeni au decis să-i premieze pe fotbalişti pentru prestaţiile din tur cu 150.000 de lei. Cei mai importanţi jucători au primit câte 5.800 de lei.

Citește și
kassandra
Hagi, Popescu, Belodedici si Piturca vor juca intr-un meci caritabil pentru fiica lui Rotariu

„Ni s-a promis înainte să plecăm în vacanţă că vom primi o parte din salarii până la Crăciun. În fiecare an am plecat în vacanţă cu restanţe, dar înainte de sărbători primeam banii promişi. Cei din conducere s-au ţinut şi anul acesta de cuvânt, parţial şi ne-au dat câte un salariu”, a spus unul dintre jucătorii timişoreni, sub protecţia anonimatului. Mai mulţi fotbalişti au dezvăluit că situaţia devenise inabilă şi că se gândeau să depună memorii la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a deveni liberi de contract. Banii încasaţi în această săptămână i-au mai liniştit pe jucători, însă ceilalţi angajaţi ai clubului, care au salarii mult mai mici decât fotbaliştii, nu au încasat deocamdată nimic. Aceştia au întârzieri salariale de peste trei luni.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
eri cu inima mare. Fanii lui Poli au oferit cadouri unor copii saraci din judetul Timis
eri cu inima mare. Fanii lui Poli au oferit cadouri unor copii saraci din judetul Timis

Asociatia erilor Timisoreni Druckeria si clubul Poli le-au facut o bucurie unora dintre cele mai defavorizate familii din noua sate timisene. Vali Velcea si cativa fosti sau actuali jucatori timisoreni au fost cei care au inmanat cadourile.

Hagi, Popescu, Belodedici si Piturca vor juca intr-un meci caritabil pentru fiica lui Rotariu
Hagi, Popescu, Belodedici si Piturca vor juca intr-un meci caritabil pentru fiica lui Rotariu

La iniţiativa lui Helmuth Duckadam, fostele glorii ale fotbalului românesc din anii ’80 şi ’90 vor juca un meci amical, în 14 ianuarie, la Bucureşti. Banii încasaţi vor fi folosiţi pentru operaţiile de care mai are nevoie Kassandra

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.