17 decembrie ’89 – zi de doliu la Timisoara.Istoria Revolutiei Romane incepea sa fie scrisa cu sange
Astazi e zi de doliu, lacrimi si amintiri la Timisoara, locul unde, in urma cu 24 de ani, izbucnea flacara Revolutiei Romane.
Zeci de persoane au comemorat momentul in care copiii, tinerii si batranii cadeau secerati de gloante in centrul orasului si pe treptele Catedralei Mitropolitane. La Monumentul Eroilor s-a tinut o slujba de pomenire, s-au depus coroane, iar drapelele institutiilor au fost coborate in berna.
Comemorarea eroilor rapusi de gloante in timpul Revolutiei a inceput in aceasta dimineata cu o slujba de pomenire. Aproape o suta de persoane, rude ale celor cazuti, revolutionari si oficialitati locale, s-au rugat in Catedrala Mitropolitana si au aprins lumanari. Festivitatea solemna a continuat apoi cu o depunere de coroane la monumentul inchinat eroilor.
In aceasta dupa-amiaza, de la ora 14:00, la Cimitirul Eroilor se vor depune coroane, iar seara, de la ora 19:00, va fi un moment de reculegere si se vor aprinde lumanari pe treptele Catedralei.