Una dintre cele mai importante fosile din lume, găsită în ruinele unui muzeu

Luzia, fosilă reconstituită
Agerpres

Prima fosilă umană descoperită în Brazilia, despre care se credea că a fost distrusă în incendiul de la Muzeul din Rio, a fost regăsită.

 

Fragmente ale fosilei umane vechi de 12.000 de ani, Luzia, considerată bijuteria colecţiei Muzeului naţional din Rio de Janeiro, distrus de un incendiu la începutul lunii septembrie, au fost găsite printre dărâmături, a anunţat vineri conducerea instituţiei citată de AFP.

"Am găsit practic întregul craniu, iar 80% dintre fragmente au fost identificate şi procentul ar putea să crească", a declarat Alexandre Kellner, directorul muzeului. Un fragment de femur a fost de asemenea găsit.

Bijuterie a colecţiei Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, cu peste 20 de milioane de piese valoroase, Luzia este prima fosilă umană descoperită în Brazilia, în 1970, în regiunea Minas Gerais (sud-vest), în timpul unei misiuni conduse de specialista în antropologie Anette Laming-Emperaire.

Citește și
fosila
Descoperire extraordinara in Taiwan. Ce au observat arheologii cand au examinat cea mai veche fosila umana din lume

Plecând de la craniul său, cercetătorii de la Universitatea din Manchester din Marea Britanie au reuşit să reconstruiască în format digital chipul său, care a inspirat ulterior o sculptură expusă în muzeu.

Considerat cel mai important muzeu de istorie naturală din America Latină, Muzeul Naţional din Rio de Janeiro, care a aniversat bicentenarul în luna iunie a acestui an, a fost deosebit de renumit pentru bogăţia colecţiilor sale de paleontologie.

Fostul palat imperial a adăpostit scheletul unui dinozaur descoperit în Minas Gerais, dar şi 26.000 de fosile aparţinând altor specii dispărute, precum tigrul preistoric Smilodon. În plus, în colecţia muzeului se afla un meteorit descoperit în secolul al XVIII-lea.

Incendiul violent care a devastat la 2 septembrie Muzeul Naţional din Rio de Janeiro ar fi fost cauzat de un mic balon cu aer cald, din hârtie, care a aterizat pe acoperişul clădirii, potrivit ministrul culturii, Sergio Sa Leitao. O altă posibilă origine a incendiului ar fi un scurtcircuit. Leitao a calificat incidentul drept o ''tragedie incomensurabilă'' şi a recunoscut că intervenţia a venit prea târziu.

În anul 2018, muzeul, afiliat Universităţii Federale din Rio de Janeiro (UFRJ), a primit doar 10% din bugetul necesar pentru întreţinere, conform informaţiilor publicate de media locale.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
A fost descoperit ''cel mai vechi ochi'' într-o fosilă de acum 530 de milioane de ani
A fost descoperit ''cel mai vechi ochi'' într-o fosilă de acum 530 de milioane de ani

Oamenii de ştiinţă au descoperit o fosilă de acum 530 de milioane de ani despre care cred că este cel mai vechi ochi găsit până acum, informează joi The Independent.

Descoperire extraordinara in Taiwan. Ce au observat arheologii cand au examinat cea mai veche fosila umana din lume
Descoperire extraordinara in Taiwan. Ce au observat arheologii cand au examinat cea mai veche fosila umana din lume

Arheologii din Taiwan au gasit o fosila umana veche de 4800 de ani. Aceasta este cu totul speciala, deoarece reprezinta o mama ce isi tine copilul in brate, scrie The Guardian.

Descoperirea importanta facuta intr-o pestera din Romania. Un studiu vechi privind evolutia omului a fost confirmat
Descoperirea importanta facuta intr-o pestera din Romania. Un studiu vechi privind evolutia omului a fost confirmat

Primii oameni moderni din Europa si Omul de Neanderthal s-au incrucisat intre ei pentru o perioada de timp, sustine un studiu realizat pe baza fosilei unui maxilar de om modern descoperite intr-o pestera din sud-vestul Romaniei, transmit EFE si AFP.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.