Premiile Ig Nobel 2024: cum înoată păstrăvii morți și mamiferele care respiră prin anus. ”E foarte util”

×
Codul embed a fost copiat

Studii despre rachetele ghidate de porumbei, abilităţile de înot ale păstrăvilor morţi ori despre mamiferele care pot respira prin anus, se numără printre cercetările premiate la gala Nobel-urilor trăznite.  

De 34 de ani, la universitatea MIT se decerneaza distincţii pentru realizări care „întâi îi fac pe oameni să râdă, şi abia apoi să gândească”.

Într-o demonstraţie năucitoare a faptului că descoperirile premiate pot veni din cele mai improbabile direcţii, cercetătorii japonezi au câştigat un Ig Nobel după ce au demonstrat că unele mamifere pot respira prin anus.

După o serie de teste pe rozătoare şi porci, oamenii de ştiinţă au constatat că animalele absorb în sânge oxigenul istrat prin rect.

Povestea a început în toiul pandemiei Covid, când multe spitale duceau o lipsă disperată de ventilatoare mecanice pentru a susţine respiraţia persoanelor cu infecţii grave.

Citește și
lingura kirin
A luat premiul Ig Nobel pentru cele mai trăsnite invenții, dar va fi produsă în serie. Ce face lingura electrică

Niponii au vrut să verifice dacă pacientii ar putea beneficia de o pompare a oxigenului prin spate după ce au observat că unele vietăţi, precum gândacii, îşi pot folosi intestinele ca să respire.

Acum, descoperirea lor constituie baza unui studiu clinic despre tratarea insuficienţei respiratorii.

Ig Nobel pentru pace: rachete teleghidate de porumbei vii

La categoria chimie, o echipă de cercetători din Amsterdam a folosit cromatografia ca să separe viermii beţi de cei treji, totul în numele ştiinţei polimerilor. La ceremonia de premiere, au dezvăluit posibile aplicații ale descoperirii lor.

Antoine Deblais, câștigător Ig Nobel 2024 în chimie: ”Dacă, de pildă, vrei să te asiguri că niște spermatozoizi funcționeaza corespunzător, poți apela la asemenea tehnici ca să-i separi pe cei activi de cei leneși. E foarte util să știi să manipulezi sistemele vii”.

Un profesor al Universitatii din Florida și-a adjudecat premiul pentru fizică după ce a demonstrat că păstrăvii morți își mișcă aripioarele din spate la fel de mult ca cei vii, captând energia curenților din râu.

Și, cumva contraintuitiv, un psiholog american a câștigat Nobelul trăznit pentru pace după ce a explorat fezabilitatea adăpostirii porumbeilor vii în interiorul rachetelor pentru a le ghida către ţinte.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Cine este Muhammad Yunus, laureatul Nobel care a preluat puterea în Bangladesh. Pentru ce a luat premiu, susținut de studenți
Cine este Muhammad Yunus, laureatul Nobel care a preluat puterea în Bangladesh. Pentru ce a luat premiu, susținut de studenți

Muhammad Yunus, „bancherul săracilor” și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, va conduce un guvern interimar în Bangladesh, la o zi după ce prim-ministrul Sheikh Hasina a fugit din țară.

A luat premiul Ig Nobel pentru cele mai trăsnite invenții, dar va fi produsă în serie. Ce face lingura electrică
A luat premiul Ig Nobel pentru cele mai trăsnite invenții, dar va fi produsă în serie. Ce face lingura electrică

Gigantul japonez din sectorul băuturilor Kirin Holdings va începe să comercializeze o lingură electrificată despre care cercetătorii susţin că poate promova o alimentaţie mai sănătoasă, îmbunătăţind gusturile sărate fără a utiliza sodiu suplimentar.

 

Alice Munro a murit. Scriitoarea canadiană, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, avea la 92 de ani
Alice Munro a murit. Scriitoarea canadiană, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, avea la 92 de ani

Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un deceniu.

Premiile Ig Nobel 2014: Ce se intampla in creierul oamenilor atunci cand vad fata lui Iisus pe felia de paine prajita
Premiile Ig Nobel 2014: Ce se intampla in creierul oamenilor atunci cand vad fata lui Iisus pe felia de paine prajita

Cercetarea care a investigat de ce sunt bananele alunecoase atunci cand calcam pe ele a castigat unul dintre premiile Ig Nobel la editia de anul acesta.

Sutienul care se transforma in masca de gaze! Si alte inventii trasnite
Sutienul care se transforma in masca de gaze! Si alte inventii trasnite

Inventatorii sutienului se numara printre castigatorii de anul acesta ai premiilor Ig Nobel, acordate de Universitatea Harvard celor mai trasnite, ciudate si inutile descoperiri stiintifice, o alternativa la serioasele premii Nobel.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.