Pfizer şi BioNTech au început să testeze vaccinul lor anti-COVID-19 pe copii cu vârste sub 12 ani

Pfizer, vaccin
Agerpres

Pfizer şi BioNTech au început să testeze vaccinul lor anti-COVID-19 pe copii cu vârste sub 12 ani.

Compania americană Pfizer şi partenerul său german BioNTech au început să testeze vaccinul lor anti-COVID-19 pe copii cu vârste sub 12 ani, în speranţa extinderii vaccinării la această grupă de vârstă până la începutul anului 2022, a declarat joi compania farmaceutică din SUA, relatează Reuters.

Primii voluntari din faza iniţială a studiilor clinice au fost vaccinaţi miercuri, a declarat purtătoarea de cuvânt a Pfizer, Sharon Castillo.

Vaccinul Pfizer/BioNTech a fost autorizat în Statele Unite la sfârşitul lunii decembrie pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste. Aproape 66 milioane de doze de vaccin au fost istrate în Statele Unite până miercuri dimineaţă, potrivit datelor oferite de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA.

Studiul pediatric, care va include şi bebeluşi de 6 luni, are loc după unul similar lansat de Moderna săptămâna trecută.

Citește și
Producătorul american Merck renunță la producerea a două vaccinuri anti-COVID. De ce a luat această decizie
Răsturnare de situaţie în cazul tânărului decedat la două zile de la rapel, în Vaslui

Numai vaccinul Pfizer/BioNTech este utilizat la copiii de 16 şi 17 ani din Statele Unite. Vaccinul produs de Moderna a fost autorizat pentru persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, şi până acum niciun vaccin anti-COVID19 nu a primit undă verde pentru utilizare la copiii sub 16 ani.

Pfizer şi BioNTech intenţionează să testeze iniţial siguranţa vaccinului lor la trei dozaje diferite - 10, 20 şi 30 micrograme - în studii clinice de fază I şi II cu 144 de participanţi.

Ele intenţionează să extindă ulterior testarea la o etapă cu 4.500 de participanţi în care vor analiza siguranţa, tolerabilitatea şi răspunsul imun generat de vaccin, probabil prin măsurarea nivelurilor de anticorpi la subiecţii tineri.

Sharon Castillo a declarat că Pfizer şi BioNTech speră să obţină date în urma studiilor clinice în doua jumătate a anului 2021.

Până acum, Pfizer a testat vaccinul la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Compania se aşteaptă să aibă date în urma acestor studii în următoarele săptămâni, a mai spus Castillo.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Hong Kong suspendă vaccinarea cu serul de la Pfizer/BioNTech, în urma anunţului privind un defect de ambalare
Hong Kong suspendă vaccinarea cu serul de la Pfizer/BioNTech, în urma anunţului privind un defect de ambalare

Autorităţile din Hong Kong au oprit miercuri istrarea vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech, invocând o măsură de precauţie din cauza unui defect de ambalare a produsului.

Răsturnare de situaţie în cazul tânărului decedat la două zile de la rapel, în Vaslui
Răsturnare de situaţie în cazul tânărului decedat la două zile de la rapel, în Vaslui

Corpul tânărului de 35 de ani, care a decedat la mai puţin de 48 de ore după istrarea celei de-a doua doze de vaccin cu serul Pfizer, a fost ridicat, miercuri, de poliţişti de la capela bisericii în care era depus, în vederea efectuării necropsiei.

Pfizer a început un studiu clinic pentru un medicament anti-COVID. Cum funcționează
Pfizer a început un studiu clinic pentru un medicament anti-COVID. Cum funcționează

Pfizer a început un studiu clinic de fază timpurie pentru o terapie antivirală destinată Covid-19 care ar putea fi istrată pacienţilor la primul semn de infecţie, a anunţat marţi compania americană, transmite Reuters.

Pfizer începe studiile clinice pentru un medicament împotriva Covid-19. Cum va fi istrat
Pfizer începe studiile clinice pentru un medicament împotriva Covid-19. Cum va fi istrat

Compania farmaceutică Pfizer a început testele clinice pentru un medicament antiviral împotriva COVID-19, istrat pe cale orală şi care ar putea fi prescris pacienţilor la primele semne de infectare, relatează marţi Reuters.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate
Furtună puternică în București, cum vezi „o dată la 100 de ani”. Au intervenit pompierii. Trei zboruri au fost redirecționate

A fost cod portocaliu de furtună luni după-amiază în Capitală. A turnat cu găleata și zeci de străzi au fost inundate. Mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, iar traficul aerian a fost perturbat.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.