Creaturi bizare găsite de cercetători pe fundul Oceanului Antarctic. Ce spun oamenii de știință despre „purcelul de mare”

Expeditie stiintifica, antarctica
Australian Antarctic Program Partnership

O serie de creaturi bizare, desprinse parcă din filme SF, au fost capturate de oamenii de ştiinţă australieni de la bordul spărgătorului de gheaţă RSV Nuyina, în largul coastelor Antarcticii, transmite miercuri Live Science.

Vasul RSV Nuyina se află într-o călătorie de 60 de zile prin apele Oceanului Austral, către gheţarul Denman.

"Am adunat o mare diversitate de vietăţi marine şi chiar şi reprezentanţi ai unor noi specii pentru ştiinţă", a declarat profesorul de biologie marină Jan Strugnell, de la Universitatea James Cook din Queensland, Australia.

Spărgătorul de gheaţă RSV Nuyina a pornit către gheţarul Denman pentru a observa efectele creşterii temperaturii medii a apelor asupra acestui gigant îngheţat. Gheţarul Denman se află la aproximativ 5.000 de kilometri sud de Australia şi s-a retras deja cu 5 kilometri între anii 1996 şi 2017/2018, fiind considerat gheţarul cu cea mai rapidă topire din Antarctica de Est.

De-a lungul drumului vasul a lăsat în apă un traul pentru a aduna specimene de viaţă marină abisală.

Citește și
TOI-6894
Descoperire bizară: o planetă gigantică orbitează în jurul unei stele pitice și extrem de rece. ”Nu înțelegem”

Una dintre cele mai ciudate creaturi este purcelul de mare. Aceste animale bizare fac parte din familia castraveţilor de mare şi măsoară între 1 şi 15 centimetri lungime. Aceste animale au corpurile umflate, de culoare roz-portocalie, cu picioare mici şi subţiri, semănând oarecum cu nişte purceluşi.

Purceluşii de mare trăiesc la adâncimi între 1.000 şi 6.000 de metri, pe fundul oceanului şi se hrănesc cu materia organică ce coboară din straturile superioare de apă, materie organică denumită uneori "zăpadă marină".

Cercetătorii au găsit şi păianjeni de mare "de mărimea unei palme" şi stele de mare "ce ajung până la dimensiunea unei farfurii întinse", conform lui Strugnell.

Misterele din adâncul Oceanului Arctic

Nici păianjenii de mare nu sunt păianjeni adevăraţi, ci fac parte dintr-un grup diferit de artropode înrudite mai aproape cu crabii decât cu arahnidele terestre. Aceste animale au opt picioare lungi şi subţiri şi corpuri mici, unele specii având lungimea picioarelor de până la 51 de centimetri.

Există peste 1.300 de specii de păianjeni de mare, care trăiesc pe fundul marin până la adâncimi de 4 kilometri. Corpul lor este atât de mic încât o parte dintre organe, inclusiv părţi ale intestinului şi organele reproductive sunt poziţionate în picioare.

Cercetătorii au putut păstra unele dintre cele mai minuscule şi fragile organisme în viaţă, într-un acvariu special cu apă marină ce reproduce condiţiile de presiune de la fundul oceanului.

Unul dintre organismele pe care au reuşit să le studieze este "fluturele de mare", un tip de melc marin care pare că zboară prin apă. Specimenul de "fluture de mare", căruia cercetătorii i-au dat numele "Clio", a depus ouă într-unul dintre acvariile de pe vas, permiţându-le cercetătorilor să studieze în premieră cum se dezvoltă aceste ouă.

"Echipa este super fericită că poate studia această micuţă creatură, să o urmărească pentru a afla toate micile secrete pe care le-a ţinut ascunse până acum"
, a declarat Laura Herraiz Borreguero, oceanograf la Commonwealth Scientific şi Industrial Research Organisation (CSIRO) şi de la Australian Antarctic Program Partnership (AAPP).

Pe lângă exemplarele de viaţă marină colectate, cercetătorii au adunat şi eşantioane de apă marină de la marginea gheţarului pentru a-i analiza temperatura, salinitatea, oxigenul şi concentraţia metalelor prezente la diferite adâncimi.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Descoperire bizară: o planetă gigantică orbitează în jurul unei stele pitice și extrem de rece. ”Nu înțelegem”
Descoperire bizară: o planetă gigantică orbitează în jurul unei stele pitice și extrem de rece. ”Nu înțelegem”

Oamenii de ştiinţă au descoperit o planetă gazoasă uriaşă care orbitează în jurul unei stele pitice, alcătuind alături de aceasta o combinaţie foarte rară, pe care astrofizicienii nu reuşesc să o explice, informează AFP.

 

Oamenii de ştiinţă vor să creeze o inteligenţă artificială pentru a controla agenţii AI
Oamenii de ştiinţă vor să creeze o inteligenţă artificială pentru a controla agenţii AI

Yoshua Bengio, un profesor din Montreal, a prezentat marţi noua sa organizaţie dedicată unei AI responsabile, care doreşte să construiască software-uri capabile să prevină derapajele agenţilor AI, informează AFP.

Nouă speranță pentru viață în spațiu. Cercetătorii chinezi şi germani au descoperit o „super-Terra”
Nouă speranță pentru viață în spațiu. Cercetătorii chinezi şi germani au descoperit o „super-Terra”

O exoplanetă din categoria "super-Terra" a fost detectată în zona locuibilă din jurul unei stele care se aseamănă cu Soarele, informează marţi agenţia de presă Xinhua.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.