Cercetătorii români primesc finanțare internațională pentru lupta împotriva Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Patru proiecte ale Universității din Galați, selectate din aproape două mii de propuneri, ar putea aduce terapii și echipamente noi în lupta cu noul virus.

Totodată, la Universitatea din Pitești este conceput, cu fonduri private, un combinezon revoluționar, pentru medici.

Terapia cu ozon, folosită în diverse afecțiuni grave precum diabetul sau cancerul, ar avea efecte pozitive și în tratarea Covid-19. Asta vor să demonstreze cercetătorii de la Universitatea din Galați. Testele se fac la Spitalul de Urgență din Galați.

Dr. Ing. Cristian Dima, Universitatea Dunărea de Jos, Galați: „Are ca scop achiziționarea unor echipamente pentru a implementa această tehnică aplicabilă pacienților în stare critică, în special la Terapie Intensivă, și a pacienților cu simptome medii”.

Dr. Alexandru Nechifor, Spitalul Clinic de Urgență Galați: „Popular discutând, ne referim la scoaterea unei cantități limitate de sânge din organismul pacientului infectat cu Covid, îmbunătățirea acestui sânge cu ozon, într-o cantitate foarte bine calculată, și reintroducerea acestui sânge în pacient”.

Citește și
Spital
Când ar putea fi disponibile pe piață imunoglobulinele anti-COVID

Terapia cu ozon a dat rezultate bune și în 2003, când virusul SARS făcea ravagii. Tot la Universitatea Dunărea de Jos sunt produse viziere la imprimante 3D. Cu banii primiți, vor fi cumpărate alte șase imprimante 3D și consumabile.

Drd. ing. Nicoleta Stanciu, Universitatea Dunărea de Jos, Galați: „Am realizat două mii de viziere donate deja. O imprimantă face șase viziere pe zi, durează destul de mult. Cumpărând încă șase, se dublează producția”.

Și la Universitatea din Pitești sunt în lucru patru proiecte de cercetare, de această dată cu fonduri de la firme private.

Dumitru Chirlesan, rector UPIT: „Suntem în etape de prototip. Noi ne facem datoria”.

În laboratoare sunt gândite ventilatoare pentru spitale, roboți pentru igienizarea spitalelor cu ultraviolete, dar și un combinezon special pentru medici.

Mihai Oproescu, decan al Facultății de Electrotehnică, Telecomunicații și Calculatoare: „Combinezonul acesta, cu totul, elimină portul atât al măștii, cât și al vizierei. Este un combinezon antibacterian, anti... știu eu, microbioligic. Avem și aceste dispozitive electronice, care filtrează aerul prin niște filtre de carbon activ”.

Întregul dispozitiv are sub 1 kg și este dotat cu acumulatori, iar toate elementele sunt fabricate în România. Săptămâna viitoare vor fi gata 500 de costume.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cum va arăta turismul după pandemia de coronavirus
Cum va arăta turismul după pandemia de coronavirus

Europenii caută o abordare comună pentru deschiderea frontierelor între statele membre ale Uniunii.

Când ar putea fi disponibile pe piață imunoglobulinele anti-COVID
Când ar putea fi disponibile pe piață imunoglobulinele anti-COVID

În Europa, va începe, în curând, un studiu clinic pentru imunoglobuline anti-COVID-19, medicamente care conțin anticorpi concentrați.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start
EURO U21 | Spania - România, ora 19, LIVE la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Echipele de start

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.