Usik a ratat naşterea fiicei sale pregătindu-se pentru confruntarea cu Fury, înainte ca meciul să fie amânat

Oleksandr Usik
StirilePROTV

Ucraineanul Oleksandr Usik a declarat că a ratat naşterea fiicei sale Maria în timp ce se pregătea pentru meciul cu Tyson Fury, care până la urmă a fost amânat.

Soţia ucraineanului, Yekaterina, aştepta cel de-al patrulea copil al lor cam în aceeaşi perioadă cu confruntarea cu Fury, relatează presa engleză.

"Sunt totuşi fericit - se mai întâmplă lucruri, aşa e viaţa", a spus el. "Sunt foarte fericit pentru că acum plec în Ucraina. Îmi văd cele două fiice şi pe soţia mea. Mă duc la biserica mea şi mă rog. Un pic de odihnă şi apoi mă întorc în cantonament".

Fury, în vârstă de 35 de ani, este deţinătorul centurii WBC, în timp ce ucraineanul Usik, în vârstă de 37 de ani, deţine centurile WBA, WBO şi IBF.

Meciul de la Riad, pentru unificarea centurilor, a fost amânat de la 17 februarie la 18 mai, după ce Fury a suferit o tăietură la un ochi la antrenament.

Citește și
Echipa națională
LIVE | România - Cipru, ASTĂZI, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile

Meciul a fost reprogramat de trei ori până acum. Iniţial a fost stabilit pentru Wembley în aprilie 2023, înainte ca negocierile să eşueze în ultimul moment.

Victoria mai grea decât se aştepta a lui Fury împotriva debutantului Francis Ngannou în octombrie a amânat apoi un meci propus în decembrie.

Impresarul lui Usik, Alex Krassyuk, spune că luptătorul său trebuia să boxeze înainte de 18 mai sau riscă să fie deposedat de centura IBF.

Dacă Fury se va retrage din nou, Usik îl va înfrunta pe britanicul Anthony Joshua sau pe Filip Hrgovic, potrivit lui Krassyuk.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
LIVE | România - Cipru, ASTĂZI, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile
LIVE | România - Cipru, ASTĂZI, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipe probabile

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.

Lewandowski se simte trădat de antrenorul naționalei Poloniei. Ce decizie a luat atacantul polonez
Lewandowski se simte trădat de antrenorul naționalei Poloniei. Ce decizie a luat atacantul polonez

Atacantul polonez Robert Lewandowski a declarat că încrederea sa a fost trădată şi că s-a simţit foarte afectat de modul în care antrenorul Michal Probierz i-a spus că va fi înlocuit din poziţia de căpitan al echipei Poloniei.

Cristian Chivu, prima reacție după ce semnat cu Inter Milano. Planurile românului la noua echipă pe care o antrenează
Cristian Chivu, prima reacție după ce semnat cu Inter Milano. Planurile românului la noua echipă pe care o antrenează

Cristian Chivu, antrenorul român al lui Inter Milano, a oferit luni un prim interviu pentru site-ul lui Inter. Tehnicianul spune că echipa merge la Cupa Mondială a Cluburilor cu gândul la victoria finală.

Recomandări
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă
Surse: PSD „dă vina” pe un consilier prezidențial pentru taxa pe tranzacții bancare. Varianta fără USR la guvernare, pe masă

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că propunerea privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare nu a venit din partea formaţiuni. Între timp, surse PSD au declarat că propunerea aparține consilierului Radu Burnete și UDMR.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București
Ion Iliescu a fost internat la terapie intensivă în Spitalul SRI din București

Ion Iliescu a fost internat luni după-amiază în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, din București.