Unde ar putea ajunge Messi la vară, după despărțirea de PSG. Ofertă de 400 de milioane de dolari

Leo Messi

Arabia Saudită se pregăteşte să îi ofere campionului mondial argentinian Lionel Messi un contract anual de 400 de milioane de dolari pentru a juca în această vară în Saudi Pro League, informează Telegraph, citat de Bloomberg.

Acordul, care este negociat de tatăl lui Messi, ar depăşi cu mult contractul de peste 200 de milioane de dolari pe care Cristiano Ronaldo l-a semnat pentru a juca în Arabia Saudită, la Al Nassr, până în vara anului 2025.

Campionul mondial argentinian a fost suspendat marţi de actualul său club, Paris Saint-Germain, pentru două săptămâni, după ce a mers în Arabia Saudită fără permisiunea grupării. Messi acceptase anterior un acord de principiu pentru a rămâne la PSG, dar, în urma acţiunii disciplinare, nu-şi va prelungi contractul.

Posibilul transfer al lui Messi ar fi cea mai recentă mişcare a Arabiei Saudite de a bulversa lumea sportului profesionist, notează Bloomberg. Pe lângă recenta semnătură a lui Ronaldo, ţara a finanţat liga LIV Golf, iar fondul său suveran de investiţii (PIF) a cumpărat clubul Newcastle United din Premier League, scrie News.ro.

Fondul suveran de investiţii saudit a luat în calcul, de asemenea, adăugarea unei curse de Formula 1 la investiţiile sale în sport, au declarat în ianuarie pentru Bloomberg News persoane familiare cu acest subiect.

Citește și
Daniel Pancu
Daniel Pancu, după înfrângerea cu Italia: Diferenţa a fost făcută de experienţa lor

Investiţiile PIF în sport şi în jocurile de noroc competitive - şi demersurile de a aduce evenimente sportive majore în regat - sunt parţial o încercare de a stimula puterea de influenţă saudită, în timp ce criticii spun că astfel de tranzacţii sunt "sportswashing", adică o încercare de a îmbunătăţi imaginea naţiunii şi de a distrage atenţia de la încălcări ale drepturilor omului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Daniel Pancu, după înfrângerea cu Italia: Diferenţa a fost făcută de experienţa lor
Daniel Pancu, după înfrângerea cu Italia: Diferenţa a fost făcută de experienţa lor

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, miercuri seara, după înfrângerea cu Italia, scor 1-0, în debutul Campionatul European U21 din Slovacia, că diferenţa a fost făcută de experienţa adversarilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.

PRO TV și VOYO devin destinația preferată a fanilor fotbalului – Studio UEFA EURO U21 debutează în această seară
PRO TV și VOYO devin destinația preferată a fanilor fotbalului – Studio UEFA EURO U21 debutează în această seară

PRO TV și VOYO aduc o experiență completă de fotbal odată cu lansarea Studio UEFA EURO U21 – o emisiune dedicată celor mai importante momente și analize ale marilor competiții fotbalistice, precum UEFA European Under 21 Championship.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.