Tyson Fury se retrage din box după meciul cu Dillian Whyte. Marea luptă, în exclusivitate pentru România pe VOYO

Tyson Fury se retrage din box după meciul cu Dillian Whyte. Marea luptă, în exclusivitate pentru România pe VOYO
Getty

Pentru Tyson Fury, cariera în box a ajuns la apus. Campionul mondial de la categoria grea, versiunea WBC, se va retrage după meciul cu Dillian Whyte, programat sâmbătă, 23 aprilie, pe stadionul Wembley din Londra.

În România, marele meci va fi transmis, în exclusivitate, pe VOYO, de la ora 20:15.

În Marea Britanie, cei care vor să urmărească lupta dintre cei doi grei trebuie să plătească 25 de lire sterline. În schimb, americanii trebuie să achite 70 de dolari.

În schimb, în România, pentru doar 4 euro pe lună, meciul poate fi urmărit pe VOYO

Tyson Fury, 33 de ani, vine pe Wembley cu un palmares de invidiat: 31 de victorii (22 prin KO), o remiză și nicio înfrângere.

Citește și
Tyson Fury
Tyson Fury sustine ca nu s-a dopat la meciul cu Klitschko. Ce cadou le-a facut fanilor englezi

La rândul său, Dillian Whyte, 34 de ani, a înregistrat până acum 28 de victorii (19 prin KO) și 2 înfrângeri.

"Mă întorc acasă, iubito. Pregătește-te pentru cea mai mare luptă britanică de la Lennox Lewis - Frank Bruno. Istorie în devenire", a spus Fury.

Whyte i-a dat replica rivalului său pe Twitter: "Sunt gata. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți pe 23 aprilie, pe Wembley. LetsGooo!!!!".

Doi români vor boxa înaintea marelui meci

În gala de retragere a lui Tyson Fury vor boxa și doi pugiliști români. Este vorba despre Ștefan Nicolae, 30 de ani, și despre Constantin Rădoi, 23 de ani.

Ambii vor boxa la categoria semigrea, împotriva unor britanici.

Primul îl va întâlni pe Kurt Walker, 27 de ani, iar cel de-al doilea pe Royston Barney-Smith, 18 ani.

Ce vrea să facă Tyson Fury după retragere

După ce va agăța mănușile în cui, Tyson Fury are un singur gând: să se relaxeze.

"Ceea ce vreau să fac după box este să lenevesc pe o plajă, să beau pina colada, să conduc Ferrari şi să trăiesc pe o barcă, punct. Iată ce voi face", a anunțat marele campion britanic.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Anthony Joshua şi Tyson Fury au ajuns la un acord pentru două meciuri
Anthony Joshua şi Tyson Fury au ajuns la un acord pentru două meciuri

Pugiliştii Anthony Joshua şi Tyson Fury au ajuns la un acord pentru două meciuri, a anunţat promotorul Eddie Hearn, potrivit Sky Sports, citat de News.ro. 

Tyson Fury sustine ca nu s-a dopat la meciul cu Klitschko. Ce cadou le-a facut fanilor englezi
Tyson Fury sustine ca nu s-a dopat la meciul cu Klitschko. Ce cadou le-a facut fanilor englezi

Acuzat ca s-a dopat la meciul de titlu mondial cu Klitschko, campionul greilor Fury s-a dus la UEFA Euro 2016 si le-a dat de baut fanilor Angliei, inaintea meciului din optimi cu Islanda.

Surpriza in boxul mondial. Tyson Fury il invinge pe Wladimir Klitschko si devine campion mondial la categoria grea
Surpriza in boxul mondial. Tyson Fury il invinge pe Wladimir Klitschko si devine campion mondial la categoria grea

Wladimir Klitschko a fost invins la puncte de Tyson Fury si a pierdut toate centurile mondiale pe care le detinea.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.