Tragedie în ciclism. Belgianul Tilj De Decker a murit la doar 22 de ani, după ce a suferit un accident la antrenament

ciclism
Profimedia

Ciclistul belgian Tilj De Decker, cel care în primăvară a câştigat cursa Paris-Roubaix la tineret, a murit, vineri, la vârsta de 22 de ani, după ce a suferit un accident la antrenament, a anunţat echipa sportivului, Lotto-Dstny, citată de Agerpres.

"Cu mare tristeţe, anunţăm decesul lui Tijl De Decker, ca urmare a unui accident suferit la antrenamentul de miercuri", a transmis Lotto-Dstny într-un comunicat postat pe contul de socializare X, fostul Twitter.

"Echipa are sufletul sfâşiat în urma acestei tragedii şi îşi îndreaptă toate gândurile sale către familie şi apropiaţii lui Tijl în această perioadă incredibil de dificilă", se mai arată în comunicatul respectiv.

De Decker s-a izbit violent de partea din spate a unei maşini la un antrenament. Transportat la spitalul din Lierre (Anvers), el a fost supus unei intervenţii chirurgicale înainte de a fi transferat la spitalul universitar din Anvers, unde a fost plasat în comă artificială.

Vineri, în etapa a 3-a a Turului Renewi, cicliştii vor purta o banderolă neagră în semn de omagiu pentru colegul lor decedat.

Citește și
prigojin avion
Evgheni Prigojin a murit. Autoritățile ruse confirmă că șeful Wagner se afla la bordul avionului prăbușit
Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Generalul rus Ghenadi Lopirev, „paznicul secretelor” palatului lui Putin de la Marea Neagră, a murit brusc în închisoare
Generalul rus Ghenadi Lopirev, „paznicul secretelor” palatului lui Putin de la Marea Neagră, a murit brusc în închisoare

Generalul rus din cadrul serviciilor secrete Ghenadi Lopirev, condamnat de corupţie în 2017 şi care deţinea informaţii despre construirea unei reşedinţe de lux, la Marea Neagră, a preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit în închisoare.

Evgheni Prigojin a murit. Autoritățile ruse confirmă că șeful Wagner se afla la bordul avionului prăbușit
Evgheni Prigojin a murit. Autoritățile ruse confirmă că șeful Wagner se afla la bordul avionului prăbușit

Evgheni Prigojin, liderul grupării de mercenari Wagner, a murit miercuri seară, după ce avionul cu care se deplasa de la Moscova spre Sankt Petersburg s-a prăbușit la puțin timp de la decolare, în regiunea Tver.

Tragedie în rugby. Theuns Stofberg, fost căpitan al Africii de Sud, a murit în urma unui accident rutier
Tragedie în rugby. Theuns Stofberg, fost căpitan al Africii de Sud, a murit în urma unui accident rutier

Theuns Stofberg, fost căpitan al Springboks, a murit, miercuri, la vârsta de 68 de ani, după ce a fost implicat într-un accident rutier cu o zi înainte, a anunţat Federaţia sud-africană de rugby.

Doliu în lumea cinematografiei. A murit David Jacobs, creatorul serialului „Dallas”
Doliu în lumea cinematografiei. A murit David Jacobs, creatorul serialului „Dallas”

David Jacobs, creatorul serialelor de mare audienţă de la CBS „Knots Landing”, „Dallas” şi „Paradise”, a murit. El avea 84 de ani, scrie Variety, citat de news.ro.

Toto Cutugno a murit. Artistul italian avea 80 de ani. Declarația cu care a cucerit publicul din România
Toto Cutugno a murit. Artistul italian avea 80 de ani. Declarația cu care a cucerit publicul din România

Lumea muzicii este în doliu. Marele Toto Cutugno a murit, marți, la vârsta de 80 de ani.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.