Sorana Cîrstea a fost eliminată de la US Open. Bianca Andreescu merge mai departe

Sorana Cîrstea a fost eliminată de la US Open. Bianca Andreescu merge mai departe
Getty

Sorana Cîrstea, 31 de ani, locul 39 WTA, a fost eliminată de la US Open, ultimul Mare Șlem al anului. În turul doi, sportiva noastră a pierdut meciul cu americana Shelby Rogers, 28 de ani, locul 43 WTA, scor 5-7, 2-6.

În schimb, Bianca Andreescu, 21 de ani, locul 7 WTA, s-a calificat mai deaprte. În runda a doua, jucătoarea canadiană de origine română a învins-o pe americana Lauren Davis, 27 de ani, locul 98 WTA, scor 6-4, 6-4.

Calificată în turul trei al competiției din Statele Unite, Simona Halep, 29 de ani, locul 13 WTA, va juca vineri, 3 septembrie, de la ora 18:00, împotriva Elenei Rybakina, 22 de ani, locul 20 WTA, reprezentanta Kazahstanului.

„Mă simt bine, sunt bucuroasă că am șansa să joc un Grand Slam în anul acesta după cele două ratate din cauza accidentărilor. Fizic sunt OK, de la zi la zi parcă simt mai bine jocul, dar aici fiecare meci e dificil. Mă voi gândi la următorul, sper să dau tot ce am mai bun ca să câștig, dar va fi un meci greu.

La nivelul acesta toate adversarele sunt dificile. Rybakina va fi o provocare destul de mare pentru mine, după o pauză așa lungă”, a afirmat Super-Simo.

Citește și
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimi la Roland Garros, după ce a ratat o minge de set
Sorana Cîrstea a fost eliminată în optimi la Roland Garros, după ce a ratat o minge de set

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de slovena Tamara Zidansek, cu 7-6 (7-4), 6-1, duminică, la Paris, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros

Sorana Cîrstea, 31 de ani, locul 54 WTA, s-a calificat în optimile de finală ale turneului Roland Garros, după ce a trecut de rusoaica Daria Kasatkina, 24 de ani, a 37-a jucătoare de tenis a lumii, scor 6-3, 6-2.

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros. A învins-o pe Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Roland Garros. A învins-o pe Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe italianca Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4, miercuri, la Paris.

Recomandări
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ
Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie avertizează: România se află pe marginea colapsului istrativ

Federaţia Naţională a Sindicatelor din istraţie (FNSA) trage un semnal de alarmă în privinţa subfinanţării şi subdimensionării sistemului istrativ, menţionând că România se află „pe marginea colapsului istrativ”.

VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv
VOYO găzduiește Premier League. Urmărește pentru prima dată în România toate meciurile, de pe orice dispozitiv

Începând din acest sezon, fanii Premier League vor putea urmări, oriunde și oricând, pentru prima oară în România, toate meciurile exclusiv pe VOYO.