Simona Halep și Sorana Cîrstea și-au aflat adversarele din primul tur al turneului Madrid Open

Simona Halep și Sorana Cîrstea și-au aflat adversarele din primul tur al turneului Madrid Open
Getty

Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur al turneului WTA 1.000 de la Madrid, Spania, care va debuta joi, 29 aprilie.

Simona Halep, 29 ani, locul 3 WTA, va juca împotriva spaniolei Sara Sorribes Tormo, 24 ani, locul 46 WTA, pe care a învins-o anul trecut în primul tur la Roland Garros, în două seturi, scor 6-4, 6-0.

"Super-Simo" a câştigat de două ori turneul de la Madrid, în 2016 şi 2017.

a câștigat turneul de la Istanbul, o va înfrunta în primul tur al competiției de la Madrid pe americanca Jessica Pegula, 27 ani, locul 33 WTA.

În schimb, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu joacă în calificări.

Citește și
Simona Halep
Simona Halep, revenire spectaculoasă la Miami. S-a calificat deși a fost condusă 3-6, 1-3 de Garcia

Turneul din capitala Spaniei este dotat cu premii totale în valoare de 2.549.105 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Simona Halep, calificată în optimile probei de dublu la Miami Open. Când va juca la simplu
Simona Halep, calificată în optimile probei de dublu la Miami Open. Când va juca la simplu

Simona Halep s-a calificat vineri în optimile de finală ale probei de dublu la Miami Open alături de Angelique Kerber. Românca joacă sâmbătă noapte și la simplu, unde o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova.

Simona Halep, revenire spectaculoasă la Miami. S-a calificat deși a fost condusă 3-6, 1-3 de Garcia
Simona Halep, revenire spectaculoasă la Miami. S-a calificat deși a fost condusă 3-6, 1-3 de Garcia

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului Miami Open (WTA), dotat cu premii totale de 3.260.190 de dolari, joi, după ce a învins-o pe Caroline Garcia (Franţa) cu 3-6, 6-4, 6-0.

Sorana Cîrstea a pierdut finala turneului de la Taşkent
Sorana Cîrstea a pierdut finala turneului de la Taşkent

Românca Sorana Cîrstea a fost învinsă de belgianca Alison van Uytvanck, cu 6-2, 4-6, 6-4, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Taşkent, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”
Papa Leon a criticat dur mișcarea naționalistă, în timpul slujbei de Rusalii: „Nu există loc pentru prejudecăți și ziduri”

Papa Leon al XIV-lea a condamnat duminică apariţia mişcărilor politice naţionaliste, descriindu-le drept „nefericite”, fără a face referire directă la vreo ţară sau lider, potrivit Reuters.

Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României
Cristina Neagu își încheie cariera: Portretul celei mai mari handbaliste din istoria României

Cristina Neagu își încheie astăzi, 8 iunie 2025, cariera de handbal printr-un meci de retragere organizat în onoarea sa.