Simona Halep se implică în lupta pentru combaterea COVID-19. Gestul făcut de aceasta

×
Codul embed a fost copiat

Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunţat, marţi, că va dona o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare combaterii virusului COVID-19 în spitalele din Bucureşti şi Constanţa.

Ea îi îndeamnă pe români să respecte recomandările autorităţilor în ceea ce priveşte mobilitatea şi pe cei care au posibilitatea să îi urmeze gestul de a dona anumite sume de bani.

"Din păcate traversăm cu toţii o perioadă foarte grea cu încercări noi pe care cu greu ni le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă, expunându-se personal pentru binele general. Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dintre noi la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii", a scris Halep pe Instagram.

"Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa. Îi încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!", a adăugat numărul 2 mondial.

Postarea Simonei Halep are un succes foarte mare în rândul internauţilor, peste 5.000 de persoane apreciind gestul sportivei.

Citește și
Simona Halep - Dubai
Simona Halep și titlul special cucerit la Dubai. Reacții din presa internațională
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Simona Halep a fost desemnată jucătoarea lunii februarie de WTA
Simona Halep a fost desemnată jucătoarea lunii februarie de WTA

Simona Halep, locul 2 WTA, a câştigat ancheta WTA pentru desemnarea jucătoarei lunii februarie.

Simona Halep și titlul special cucerit la Dubai. Reacții din presa internațională
Simona Halep și titlul special cucerit la Dubai. Reacții din presa internațională

Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat că titlul cucerit sâmbătă la Dubai, este unul special, în 2020, la a 20-a aniversare a turneului din Emiratele Arabe Unite, fiind şi al 20-lea din cariera sa.

Cum a ales Simona Halep să sărbătorească câștigarea turneului de la Dubai
Cum a ales Simona Halep să sărbătorească câștigarea turneului de la Dubai

Halep - Rybakina, în finala de la Dubai. Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a câștigat finala de la Dubai cu Elena Rybakina din Kazahstan, locul 19 WTA, după un meci extraordinar.

Reacția Simonei Halep, după ce a câștigat al 20-lea turneu din carieră. „Sunt aproape moartă”
Reacția Simonei Halep, după ce a câștigat al 20-lea turneu din carieră. „Sunt aproape moartă”

Simona Halep a declarat, sâmbătă seară, că a luptat din greu în meciul cu Elena Rybakina, din Kazahstan, şi a glumit spunând că este "aproape moartă" după aceast meci.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.