Sharapova nu-și explică eșecul din meciul cu Niculescu: ”O să mă uit pe casetă”

maria sharapova ausopen
Getty

Maria Sharapova s-a arătat mirată de înfângerea din partida cu românca Monica Niculescu, din turneul de la Doha.

La finalul meciului, rusoaica a declarat: "Cred că am făcut un meci bun, mai ales în primul set şi jumătate, dar e clar că nu a fost suficient pentru a câştiga. Am reuşit să câştig schimburile lungi, chiar dacă nu mi-am dorit să intru într-un astfel de joc.

Trebuie să mă uit pe casetă şi să văd de ce am început să duc tot mai mult spre fundul terenului, în loc să atac şi să pun presiune pe ea", a spus Sharapova.

"M-am simţit bine fizic, dar am devenit prea pasivă pe final şi am început să fac multe greşeli. Îmi place să joc meciuri de trei seturi, cred că m-am descurcat în astfel de momente de-a lungul carierei, aşa că nu mă tem de provocări", a mai spus rusoaica.

Jucătoarea româncă de tenis Monica Niculescu a reuşit o victorie superbă în faţa rusoaicei Maria Şarapova, cu 4-6, 6-4, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3,1 milioane dolari.

Citește și
Monica Niculescu
Monica Niculescu a învins-o pe Maria Sharapova la Doha. ”Știu că joc ciudat”

Niculescu (30 ani, 92 WTA) a obţinut o victorie muncită şi totodată de prestigiu, după două ore şi 39 de minute, în faţa fostului lider mondial (30 ani, 41 WTA).
 

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Ce scrie un jurnalist NY Times după ce Monica Niculescu a eliminat-o pe Maria Sharapova la Doha
Ce scrie un jurnalist NY Times după ce Monica Niculescu a eliminat-o pe Maria Sharapova la Doha

Ben Rothenberg, jurnalist specializat pe tenis la New York Times, a fost fascinat de jocul Monicăi Niculescu din meciul câştigat în faţa Mariei Sharapova, la Doha.

Monica Niculescu a învins-o pe Maria Sharapova la Doha. ”Știu că joc ciudat”
Monica Niculescu a învins-o pe Maria Sharapova la Doha. ”Știu că joc ciudat”

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a reuşit o victorie superbă în faţa rusoaicei Maria Şarapova, cu 4-6, 6-4, 6-3, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3,1 milioane dolari.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.