Novak Djokovici spune că are o relaţie specială cu un copac. Explicația sportivului

Novak Djokovici
Agerpres

Novak Djokovici, numărul 1 mondial în tenis, spune că are o relație specială cu un arbore din Melbourne.

 

El a vorbit pentru prima oară despre „relaţia specială” pe care o are cu copacul de la grădina botanică regală din Melbourne. Sportivul spune despre arbore că i-a dat multă putere în ultimii 15 ani.

Copacul se află în grădina botanică din Melbourne, unde Djokovici spune că se întoarce de fiecare dată când are ocazia.

Întrebat de un jurnalist la conferinţa de presă de după meci despre faptul că a fost văzut întorcându-se la un anumit copac din grădină, Djokovici spus: „Există un copac anume cu care am avut o relaţie specială, ca să spun aşa, în ultimii 15 ani.Iubesc fiecare colţ al grădinii botanice. Cred că este o comoară incredibilă pentru Melbourne să aibă un astfel de parc şi natură în mijlocul oraşului. M-am conectat cu acel copac. Pur şi simplu mi-a plăcut. Mi-au plăcut rădăcinile sale, trunchiurile şi ramurile şi totul. Aşa că am început să mă caţăr pe el cu ani în urmă. Asta e tot. Pur şi simplu am o legătură", conform The Guardian.

Djokovici spune că meditaţia la copac îl ajută să se simtă conectat cu natura. El a avut grijă să nu dezvăluie locul exact al arborelui.

Citește și
Novak Djokovici
„Ar fi avut statuie în fiecare oraş.” Marion Bartoli este de acord că Djokovici nu este apreciat la justa sa valoare

„Nu pot dezvălui despre ce copac este vorba, voi încerca să păstrez secretul pentru mine. Îmi place să mă conectez cu acel vechi prieten", a spus el.

În 2016, Djokovici a postat o fotografie cu el meditând rezemat de copacul său preferat.

„Acest copac este aici de mult timp, mult mai mult decât oricare dintre noi. Imaginaţi-vă câtă energie şi înţelepciune are! Sunt atât de recunoscător că pot petrece timp în natură. Aşa arată o zi liberă", a scris el.

„Prietenul meu preferat din Melbourne. Sunt atât de fericit de fiecare dată când ne conectăm", a subliniat liderul ATP într-o postare din 2017.

În ultimii ani, Djokovici nu a fost prea bine primit în Australia, spre deosebire de Roger Federer sau Rafael Nadal. În 2022, el a fost expulzat înainte de Openul Australiei din acel an, deoarece nu era vaccinat împotriva Covid, în contextul în care Melbourne a at una dintre cele mai lungi perioade de izolare din lume.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Novak Djokovic scrie istorie în tenis. „Nole” începe a 400-a săptămână ca număr 1 în clasamentul ATP | GALERIE FOTO
Novak Djokovic scrie istorie în tenis. „Nole” începe a 400-a săptămână ca număr 1 în clasamentul ATP | GALERIE FOTO

Novak Djokovici începe luni cea de-a 400-a săptămână, un record, ca număr 1 în clasamentul ATP, la mai bine de 12 ani de când a ajuns în fruntea clasamentului.

„Ar fi avut statuie în fiecare oraş.” Marion Bartoli este de acord că Djokovici nu este apreciat la justa sa valoare
„Ar fi avut statuie în fiecare oraş.” Marion Bartoli este de acord că Djokovici nu este apreciat la justa sa valoare

Marion Bartoli, fostă câştigătoare a turneului de la Wimbledon, este de acord cu Novak Djokovici, care a spus că ar fi avut parte de o mai mare recunoaştere şi ar fi fost mai popular dacă nu era originar din Serbia.

 

Novak Djokovici, după ce a fost fluierat și huiduit la Paris: ”Nu-mi pasă. Eu continui să câştig”
Novak Djokovici, după ce a fost fluierat și huiduit la Paris: ”Nu-mi pasă. Eu continui să câştig”

Novak Djokovici a fost fluierat la Paris, la semifinala cu spaniolul Carlos Alcaraz, de la Roland Garros, dar sârbul spune că nu-i pasă şi că el va continua să câştige trofee.

Ce spune Novak Djokovici după ce tatăl său s-a pozat cu susținătorii lui Putin. Părerea sa despre războiul rus
Ce spune Novak Djokovici după ce tatăl său s-a pozat cu susținătorii lui Putin. Părerea sa despre războiul rus

Novak Djokovici, calificat în finală la Australian Open, şi-a apărat tatăl, după controversele stârnite de imaginile cu bărbatul alături de susţinătorii lui Vladimir Putin şi de steaguri ale Rusiei.

 

Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin. Ce a spus înainte de a pleca VIDEO
Tatăl lui Novak Djokovici s-a fotografiat cu susţinători ai lui Putin. Ce a spus înainte de a pleca VIDEO

Srdjan Djokovici, tatăl lui Novak Djokovici, s-a fost fotografiat alături de susţinătorii lui Vladimir Putin la Australian Open, miercuri seară, relatează The Guardian.

 

Recomandări
Israelul a atacat Iranul cu zeci de rachete. AIEA avertizează: „Instalaţiile nucleare nu trebuie atacate niciodată”
Israelul a atacat Iranul cu zeci de rachete. AIEA avertizează: „Instalaţiile nucleare nu trebuie atacate niciodată”

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări
Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări

Secretarul general al NATO Mark Rutte estimează vineri că este ”crucial să se acţioneze în vederea unei dezescaladări”, după ce Israelul a atacat instalaţii nucleare şi militare în Iran, relatează AFP.  

Rusia avertizează asupra unui „al Treilea Război Mondial”, după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu
Rusia avertizează asupra unui „al Treilea Război Mondial”, după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu

Rusia și-a manifestat vineri „îngrijorarea” față de atacurile Israelului asupra unor obiective nucleare și militare din Iran, condamnând „escaladarea puternică a tensiunilor” din Orientul Mijlociu, potrivit AFP.