Fotografia de adio publicată de FC Barcelona după plecarea lui Messi

Lionel Messi
Getty

FC Barcelona a publicat, duminică, o fotografie la despărţirea de Lionel Messi, în care fotbalistul argentinian apare înconjurat de coechipierii săi şi de trofeele pe care clubul le-a câştigat alături de el, informează lequipe.fr, scrie News.ro. 

Este o fotografie care pune capăt unei istorii de 21 de ani. Lionel Messi este înconjurat de vechea gardă a FC Barcelona precum Gerard Pique, Sergio Busquets şi Jordi Alba, care au fost formaţi toţi trei la club şi care s-au alăturat primei echipe în 2008, în cazul primilor doi, şi în 2012, Alba. Mai numeroşi sunt cei din generaţiile următoare: Frenkie de Jong (25 de ani), Emerson Royal (22 de ani), Sergino Dest (20 de ani), Philippe Coutinho (29 de ani) etc.

Cele opt trofee ale Supercupei Spaniei sunt aliniate în prim-plan. În centru, câteva exemplare ale celor şapte trofee ale Cupei Spaniei şi ale celor zece campionate interne câştigate alături de el. În cele din urmă, cele patru trofee ale Ligii Campionilor din epoca Messi stau cu mândrie în vârf.

FC Barcelona a anunţat, joi seară, că nu îi poate prelungi contractul argentinianul Lionel Messi din motive financiare.
https://stirileprotv-ro.luciferfilms.net/stiri/sport/messi-in-lacrimi-la-conferinta-de-presa-de-despartire-de-fc-barcelona-toata-viata-mea-a-fost-aici.html Atacantul argentinain, în vârstă de 34 de ani, a cucerit de şase ori Balonul de Aur şi tot de şase ori, Gheata de Aur.

Venit la Barcelona în 2000, ca junior, la 13 ani, Messi a jucat 17 sezoane în competiţia spaniolă de top, în care şi-a scris numele pe un număr mare de recorduri, printre care cele mai multe goluri în LaLiga (474), cele mai multe hat-trick -uri (36), jucătorul străin cu mai multe titluri (10), cele mai multe goluri într-un singur sezon (50, în 2011-12).

Citește și
Lionel Messi - 2
Lionel Messi nu confirmă plecarea la PSG. „Nu am nicio înţelegere cu nimeni”

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Lionel Messi, aşteptat duminică la Paris pentru semnarea contractului cu PSG, anunță L'Equipe
Lionel Messi, aşteptat duminică la Paris pentru semnarea contractului cu PSG, anunță L'Equipe

Argentinianul Lionel Messi este aşteptat în cursul zilei de duminică în capitala Franţei, unde urmează să semneze un contract cu echipa de fotbal Paris Saint-Germain, anunţă L'Equipe.

Lionel Messi nu confirmă plecarea la PSG. „Nu am nicio înţelegere cu nimeni”
Lionel Messi nu confirmă plecarea la PSG. „Nu am nicio înţelegere cu nimeni”

Lionel Messi a declarat că nu are nicio înţelegere cu alt club, după plecarea de la FC Barcelona, deşi presa internaţională scrie că ar fi ajuns la un acord cu Paris Saint-Germain.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.