Fed Cup: Halep a învins-o pe Siniakova, Buzărnescu a pierdut cu Pliskova

Simona Halep
Agerpres

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-0, pe Katerina Siniakova, locul 44 WTA, în a doua partidă a întâlnirii dintre Cehia şi România din sferturile Fed Cup.

După ce Karolina Pliskova, locul 5 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, a venit rândul Simonei Halep, scrie News.ro

În setul I, Simona Halep a avut o evoluţie "amestecată", cu puncte spectaculoase, dar şi cu scăderi inexplicabile în joc. Halep a abordat meciul cu agresivitate, cu un serviciu excelent, însă continuă să aibă căderi în momentele în care se află în contolul total al partidei. Ea a fost foarte aproape să scape din mână un set în care a condus cu 5-2 şi 40-0. L-a luat cu 6-4 până la urmă, după a şase minge de set. Din fericire, revenirea adversarei nu a ţinut prea mult, iar setul secund a fost un monolog al jucătoarei române, care l-a încheiat la 0.

Sportiva din Cehia s-a remarcat mai mult prin dârzenie şi spirit de luptă, decât prin calitatea loviturilor, însă perseverenţa şi efortul ei generos i-au pus probleme fostului lider WTA, în prima parte a jocului. În partea a doua a meciului, Siniakova nu a mai avut prospeţimea din primul set, iar defensiva ei energică a fost străpunsă defintiv de jucătoarea română.

Halep a reuşit primul break pentru echipa României (Buzărnescu nu a făcut niciunul cu Pliskova), în ghemul de început al meciului. Siniakova a echilibrat apoi jocul pe serviciul ei până la 2-4, când, după un ghem de aproape nouă minute, a cedat un nou break. În ghemul următor, la 5-2, Halep a avut 40-0, iar Siniakova a cerut "challenge", la al doilea serviciu al româncei, care s-a dovedit a fi aut. Impecabilă până atunci la serviciu, Halep a ratat toate mingile de set de la 40-0, una cu o a doua dublă, apoi încă o minge de set şi şi-a cedat serviciul, la prima minge de break din partidă a rivalei. Sportiva cehă s-a apropiat la un ghem, 4-5, dar Halep a luat setul până la urmă, scor 6-4, după 47 de minute de joc.

Citește și
simona halep
Simona Halep, despre noul antrenor: ”E diferit, dar am încredere că va fi bine”

Katerina Siniakova nu a mai reuşit mai nimic în setul al doilea, iar Halep a reuşit un "bagel", 6-0, după 72 de minute de la start.

La partidele din Ostravar Arena a asistat şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Duminică, de la ora 14.00, vor avea loc meciurile:

Karolina Pliskova - Simona Halep;

Katerina Siniakova - Mihaela Buzărnescu.

Partida de dublu va avea loc duminică, după încheierea meciurilor de simplu. Astfel se vor întâlni Katerina Siniakova / Barbora Krejcikova - Irina Begu / Monica Niculescu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Anunţul Simonei Halep înainte de Fed Cup.
Anunţul Simonei Halep înainte de Fed Cup. "Cred că m-am obişnuit"

Simona Halep a declarat, vineri, că pentru ea este important să aibă un parcurs bun cu echipa României în Fed Cup, acesta fiind principalul obiectiv.

Simona Halep, despre noul antrenor: ”E diferit, dar am încredere că va fi bine”
Simona Halep, despre noul antrenor: ”E diferit, dar am încredere că va fi bine”

Thierry van Cleemput este noul antrenor al Simonei Halep. Jucătoarea a anunțat că s-a antrenat foarte bine și este pregătită pentru meciul de la Ostrava. În continuare, românca ocupă locul trei în clasamentul WTA, conforsm Agerpres.

Clasamentul WTA: Simona Halep a coborât pe locul 3. Naomi Osaka are un avans imens
Clasamentul WTA: Simona Halep a coborât pe locul 3. Naomi Osaka are un avans imens

Japoneza Naomi Osaka, jucătoare care a câştigat titlul la turneul Australian Open, este noul lider al clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni.

Recomandări
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele
Analist: Israelul va încerca să răstoarne puterea în Iran. Un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele

Principalul scop al Israelului ar fi răsturnarea puterii în Iran, consideră politologul Cristian Pîrvulescu, potrivit căruia un atac care nu are urmări politice nu și-a atins obiectivele.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta
Primele declarații ale premierului Benjamin Netanyahu, după atacul asupra Iranului: Ne-am pregătit pentru asta

Premierul Benjamin Netanyaha afirmat că Israelul se află într-un „punct decisiv” al istoriei sale și că piloții atacă un număr mare de ținte din Iran.