FCU Craiova a pierdut cu 3-0 la masa verde din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor olteni. Reacția lui Mititelu

×
Codul embed a fost copiat

Decizie unică în fotbalul românesc. Echipa FCU Craiova a pierdut cu 3-0 la masa verde din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor olteni.

Comisia de disciplină a Federației a luat decizia după ce judecarea cazului a fost amânată de două ori. Astfel, FCU Craiova pierde meciul cu Sepsi la masa verde, deși oltenii au sperat ca partida să se rejoace. În plus, Craiova nu va avea fani în tribune la următoarele 6 meciuri de pe teren propriu.

Ambele cluburi au fost amendate. Oltenii pot ataca decizia atât în țară, cât și la tribunalul de arbitraj sportiv din Elveția. Pe 29 ianuarie, la Sfântul Gheorghe, arbitrul a oprit meciul dintre Sepsi și Craiova, după scandările xenofobe ale fanilor olteni. Amanunte și primele reacții la știrile din sport.

Adrian Mititelu: “A fost o execuţie!”

“Decizia Comisiei de Disciplină nu are nicio acoperire legală. Noi suntem absolviţi de orice vină, nu ni se poate reproşa nimic. A fost o execuţie! Sunt două variante: ori s-a vrut să se dea un exemplu, pentru că Burleanu doreşte să determine galeriile să nu mai recurgă la scandări rasiste şi xenofobe, ori este o operaţiune Sepsi în play-off cu orice preţ. Cred că această decizie va provoca românilor o ură şi mai mare faţă de secuime. Eu aşa văd lucrurile, dacă Sepsi va intra în play-off în urma acestei decizii. Fotbalul înseamnă sentimente, ambiţie, mândrie, nu poţi să faci astfel diferenţa într-o competiţie sportivă. Este o decizie nechibzuită şi o execuţie!”, a spus Mititelu pentru GSP, scrie news.ro.

Adrian Mititelu este de părere că membrii comisiei “s-au descalificat”. “N-am nicio vină, nici măcar 1%. Cum să-mi dai meci pierdut cu 3-0, când n-a depins nimic de mine, şi totul a depins de domnul Laszlo Dioszegi? Dânsul putea să facă foarte uşor evacuarea fanilor şi nu mai era nicio problemă. Adică, el stă lejer, nu ia nicio măsură, care stătea în atribuţia, şi câştigă meciul. Aşa ceva nu s-a mai pomenit până acum”, a adăugat el.

Citește și
ronaldinho voyo
Meci de zile mari la Cluj-Napoca, cu Ronaldinho și prietenii, LIVE, pe VOYO, azi, de la ora 18. Ce alte staruri vor mai juca

Marcel Puşcaş: “Dacă şi acea decizie ne va fi defavorabilă, mergem la TAS”

FCU Craiova 1948 a anunţat că va contesta decizia de miercuri a Comisiei de Disciplină a FRF, precizând că dacă va fi cazul va ajunge şi la TAS.

”Este ciudat, nu ştiu ce se va întâmpla cu competiţia până la un verdict de la TAS. Cine a luat această decizie trebuia să se gândească de două ori. Să te duci undeva pe la sfârşitul play-off-ului, ca termen, şi să ne dea nouă dreptate TAS. Să piardă meciul Sepsi, pentru deficienţe de organizare. Ce se va întâmpla atunci în campionat?

Cea mai simplă soluţie era să se rejoace meciul, fără eri. Vina cea mai mare nu o are Chivulete, el a aplicat regulamentul. Vina cea mai mare o are observatorul, care trebuia să ia măsurile de rigoare, plus organizatorul jocului. Regulamentele sportive nu pot să bată nicio lege din România. Regulile sportive trebuie mulate după legislaţia în vigoare.

Trebuia să ia măsura de evacuare a erilor. Nu vom lăsa lucrurile aşa. Vom face apel şi dacă şi acea decizie ne va fi defavorabilă, mergem la TAS. S-a mai câştigat campionatul în România la TAS. Suntem de râsul Europei, cu speţele cu care mergem la TAS. Am discutat cu cineva de acolo recent”, a spus la Digi Sport Marcel Puşcaş, conducător al clubului oltean.

Articol recomandat de sport.ro
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Cum arată Camila Giorgi la 13 luni de la retragerea din tenis
Citește și...
Meci de zile mari la Cluj-Napoca, cu Ronaldinho și prietenii, LIVE, pe VOYO, azi, de la ora 18. Ce alte staruri vor mai juca
Meci de zile mari la Cluj-Napoca, cu Ronaldinho și prietenii, LIVE, pe VOYO, azi, de la ora 18. Ce alte staruri vor mai juca

Brazilianul Ronaldinho a ajuns, vineri, la Cluj-Napoca, pentru a participa la evenimentul fotbalistic “Ronaldinho & Friends” din cadrul Sports Festival 2025.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.

Daniel Pancu, după înfrângerea cu Italia: Diferenţa a fost făcută de experienţa lor
Daniel Pancu, după înfrângerea cu Italia: Diferenţa a fost făcută de experienţa lor

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, miercuri seara, după înfrângerea cu Italia, scor 1-0, în debutul Campionatul European U21 din Slovacia, că diferenţa a fost făcută de experienţa adversarilor.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.