Elina Svitolina a câştigat Turneul Campioanelor de la Singapore. Prima ei reacție

elina svitolina
Agerpres

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a câştigat ediţia din acest an a Turneul Campioanelor, dotat cu premii totale în valoare de 7 milioane dolari. A învins-o pe Sloane Stephens  în trei seturi, 3-6, 6-2, 6-2.

“Am jucat un tenis foarte bun în această săptămână şi sunt bucuroasă să împărtăşesc acest moment cu voi. Categoric, Singapore va rămâne foarte mult timp în inima mea. Este un moment foarte special, acest turneu îmi va aduce multă încredere în mine. Închei sezonul cu un succes, astfel că sunt foarte mulţumită. Felicitări, Sloane, pentru un sezon foarte bun. A fost extraordinar să joc împotriva ta”, a spus Svitolina.

Svitolina, favorita numărul 6 a competiţiei, s-a impus după 2 ore şi 23 minute de joc în duelul cu Sloane Stephens (nr.5), cucerind trofeul la cea de-a doua sa participare la competiţia de final de sezon din circuitul feminin.

Acesta este cel mai important succes din cariera ucrainencei, care vine după o săptămână perfectă la Singapore, unde a reuşit să-şi învingă toate adversarele.

În vârstă de 24 ani, Elina Svitolina a cucerit trei titluri WTA pe parcursul acestui sezon, la Brisbane, Dubai şi Roma.

Citește și
PRO TV și VOYO devin destinația preferată a fanilor fotbalului
PRO TV și VOYO devin destinația preferată a fanilor fotbalului – Studio UEFA EURO U21 debutează în această seară

La Singapore, ea a câştigat toate cele trei partide din grupa sa, cu Petra Kvitova, Karolina Pliskova (ambele din Cehia) şi Caroline Wozniacki (Danemarca), înainte de a se impune în semifinale în faţa olandezei Kiki Bertens, cea care a înlocuit-o la Turneul Campioanelor pe românca Simona Halep, numărul unu mondial, nevoită să declare forfait din cauza problemelor la spate.

Câştigătoarea competiţiei de la Singapore a fost recompensată cu un cec în valoare de 1.750.000 dolari şi 750 puncte WTA, în timp ce finalista a primit un cec de 590.000 de dolari şi 330 de puncte WTA.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
PRO TV și VOYO devin destinația preferată a fanilor fotbalului – Studio UEFA EURO U21 debutează în această seară
PRO TV și VOYO devin destinația preferată a fanilor fotbalului – Studio UEFA EURO U21 debutează în această seară

PRO TV și VOYO aduc o experiență completă de fotbal odată cu lansarea Studio UEFA EURO U21 – o emisiune dedicată celor mai importante momente și analize ale marilor competiții fotbalistice, precum UEFA European Under 21 Championship.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.