EHF EURO 2024. Naţionala României de handbal feminin a fost învinsă de Ungaria cu scorul de 37-29 (20-15)

Lorena Ostase, handbal feminin
Agerpres

Naţionala României a fost învinsă de formaţia Ungariei cu scorul de 37-29 (20-15), duminică seara, la Debrecen, într-un meci din Grupa principală I a Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024.

Primul sfert de oră al partidei a fost unul echilibrat, după care Ungaria s-a desprins pe tabelă, iar la pauză avea deja cinci goluri avans (20-15). În repriza secundă, potrivit Agerpres, ecartul a crescut, iar Ungaria şi-a asigurat prezenţa în semifinale cu acest succes.

România a condus de câteva ori, cu 2-1, 3-2, 4-3 şi 7-6, dar a făcut multe erori.

Golurile echipei antrenate de Florentin Pera au fost reuşite de Lorena Ostase 6, Sonia Seraficeanu 5, Ştefania Stoica 5, Alisia-Lorena Boiciuc 4, Bianca Bazaliu 3, Ioana Rebeca Necula 2, Sorina Grozav 2, Oana Bors 1, Alicia Gogîrlă 1.

Bianca Curmenţ a avut 15 intervenţii (32,61%).

Citește și
cristina neagu
Cristina Neagu se retrage. Cariera celei mai importante jucătoare de handbal din istoria României

Pentru Ungaria au marcat Katrin Gitta Klujber 10, Viktoria Gyori-Lukacs 5, Greta Marton 4, Csenge Kuczora 4, Petra Fuzi-Tovizi 3, Petra Vamos 3, Petra Anna Simon 3, Dorottya Faluvegi 2, Luca Csikos 1, Nadine Szollosi-Schatzl 1, Reka Bordas 1.

Zsofi Szemerey a apărat 5 şuturi (20%), iar Blanka Bode-Biro, 4 (30,77%).

Meciul a fost arbitrat de sârboaicele Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic, iar delegaţi EHF au fost slovaca Zuzana Fuleova şi norvegianul Oeyvind Togstad.

În alt meci, Muntenegru a învins Polonia cu 30-28. Suedia şi Franţa se vor înfrunta în ultimul meci al zilei.

România va încheia participarea cu un meci contra Poloniei, marţi, la Debrecen, de la ora 16:30.

Cea de-a 16-a ediţie a EHF EURO la feminin se desfăşoară cu participarea a 24 de echipe, cu opt mai multe decât la ediţiile precedente.

România a participat de 14 ori la Campionatul European feminin, obţinând o singură medalie, de bronz, în 2010.

La ediţia din 2022 (Muntenegru, Macedonia de Nord, Slovenia), România a ocupat locul 12.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Handbalista Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor
Handbalista Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor

Fosta internaţională română Cristina Neagu a devenit cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor la handbal feminin, duminică, după ce a înscris 10 goluri pentru CSM Bucureşti, în meciul cu echipa daneză Nykobing Falster Handbold (scor 27-26).

Cristina Neagu se retrage. Cariera celei mai importante jucătoare de handbal din istoria României
Cristina Neagu se retrage. Cariera celei mai importante jucătoare de handbal din istoria României

Cristina Georgiana Neagu, născută pe 26 august 1988 în București, este considerată cea mai valoroasă jucătoare de handbal din istoria României.

Cristina Neagu se retrage din activitate. Cea mai bună handbalistă a făcut anunțul la Știrile PRO TV: Va fi ultimul meu sezon
Cristina Neagu se retrage din activitate. Cea mai bună handbalistă a făcut anunțul la Știrile PRO TV: Va fi ultimul meu sezon

De 4 ori cea mai bună handbalistă din lume, Cristina Neagu s-a retras în iarnă de la echipa națională. A venit în studioul Știrilor PRO TV pentru un nou anunț important.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.