Doliu în sportul românesc. A murit fostul baschetbalist Gheorghe Novac

Gheorghe Novac
Facebook / Federatia Romana de Baschet

Gheorghe Novac, fost jucător de legendă al clubului Dinamo şi al echipei naţionale, a încetat din viaţă, anunţă Federaţia Română de Baschet.

Fostul baschetbalist avea 77 de ani.

Novac a debutat în baschet în 1961, la Clubul Rapid Bucureşti, unde a jucat un an, antrenat fiind de dr. Tudor Minescu. A fost legitimat apoi la Olimpia (Ministerul Învăţământului), în perioada 1961-1962, divizia B (antrenoare Stela Rusu). Consacrarea i-a venit însă ca jucător la Clubul Dinamo (1964-1981), antrenat de Dan Niculescu. La Dinamo a cucerit 13 titluri naţionale, participând la tot atâtea ediţii ale CCE (un loc V în 1975), potrivit News.ro.

 

În echipa naţională, a fost prezent în perioada 1965-1980, având peste 300 de selecţii. A participat cu echipa naţională la cinci turnee finale FIBA EuroBasket: 1965, 1967 (locul V), 1969, 1973 şi 1975.

Ca antrenor, a pregătit Dinamo în perioadele 1981- 1982 (ca secund) şi 1983-1990 (ca antrenor principal), câştigând de două ori CN.

De asemenea, a fost antrenor al echipei masculine reprezentative (1985- 1991), reuşind două calificări la CE în prima grupă valorică.

A fost membru în Biroul federal al FR Baschet şi al Colegiului Central al Antrenorilor. A avut preocupări pentru activitatea metodologică şi de cercetare, participând cu lucrări de specialitate la simpozioanele şi sesiunile de comunicări ale FR Baschet şi ale clubului Dinamo.

În perioada 1991-1996, a fost preşedinte executiv al Clubului Dinamo.

A fost Maestru emerit al sportului şi Antrenor emerit.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Reacția virală a lui Cristiano Ronaldo după câştigarea Ligii Naţiunilor: „Nimic nu este mai bun
Reacția virală a lui Cristiano Ronaldo după câştigarea Ligii Naţiunilor: „Nimic nu este mai bun". FOTO & VIDEO

Căpitanul naţionalei Portugaliei, Cristiano Ronaldo, a plâns de bucurie după ce echipa sa a câştigat duminică al doilea trofeu al Ligii Naţiunilor, relatează Reuters.

Tragedie în timpul finalei Portugalia-Spania. Un er a murit după ce a căzut de la 8 metri, din tribună
Tragedie în timpul finalei Portugalia-Spania. Un er a murit după ce a căzut de la 8 metri, din tribună

Un er a murit duminică, în timpul finalei Ligii Naţiunilor dintre Spania şi Portugalia, după ce a căzut de la o înălţime mare dintr-un sector de tribună în zona rezervată presei, potrivit CNN.

 

 

Carlos Alcaraz, campion la Roland Garros pentru al doilea an consecutiv. „A trebuit să lupt tot timpul”
Carlos Alcaraz, campion la Roland Garros pentru al doilea an consecutiv. „A trebuit să lupt tot timpul”

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 mondial, a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros pentru al doilea an consecutiv, după ce l-a învins în cinci seturi, 4-6, 6-7 (4/7), 6-4, 7-6 (7/3), 7-6 (10/2), pe italianul Jannik Sinner.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.