Boxerul John Cooney a murit la scurt timp după un meci. Lovitura care i-a fost fatală sportivului irlandez de doar 28 de ani

John Cooney
Profimedia

Boxerul John Cooney, în vârstă de 28 de ani, a murit după înfrângerea suferită sâmbăta trecută în faţa galezului Nathan Howells, la Belfast, informează BBC.

Pugilistul irlandez a suferit o hemoragie intracraniană şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru a reduce presiunea de pe creier după meciul de la Ulster Hall.

Cooney a fost evaluat de echipa medicală în ring înainte de a fi scos pe targă şi transferat la Royal Victoria Hospital din Belfast.

„Suntem complet devastaţi să anunţăm că, după o săptămână de luptă pentru viaţa sa, John Cooney a decedat din păcate”, a declarat MHD Promotions în numele familiei Cooney.

„Domnul şi doamna Cooney şi logodnica sa Emmaleen ar dori să mulţumească personalului de la Royal Victoria Hospital din Belfast, care a lucrat neobosit pentru a salva viaţa lui John şi pentru toţi cei care au trimis mesaje de sprijin şi rugăciuni.
A fost un fiu, un frate şi un partener foarte iubit şi ne va lua tuturor o viaţă întreagă să uităm cât de special a fost. RIP John 'The Kid' Cooney”, se arată în comunicat, potrivit News.ro.

Citește și
Constantin Gruescu
Doliu în sportul românesc. S-a stins din viață fostul mare boxer Constantin Gruescu

Meciul a fost oprit în runda a noua la Ulster Hall, unde Cooney îşi apăra titlului său celtic la categoria super-pană.

Pugilistul din Galway a câştigat titlul celtic cu o victorie în prima rundă asupra lui Liam Gaynor în noiembrie 2023 la un 3Arena din Dublin, cu casa închisă.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Un fost boxer z a fost condamnat la închisoare pe viață pentru decapitarea unei pensionare cu un cuțit pentru pâine
Un fost boxer z a fost condamnat la închisoare pe viață pentru decapitarea unei pensionare cu un cuțit pentru pâine

Procesul de crimă al lui Jean-Michel Moulun, care s-a deschis luni la Curtea de Asigurări din Montpellier, a ajuns deja la final.

 

Doliu în sportul românesc. S-a stins din viață fostul mare boxer Constantin Gruescu
Doliu în sportul românesc. S-a stins din viață fostul mare boxer Constantin Gruescu

Lumea sportului românesc este în doliu. Fostul mare boxer Constantin Gruescu s-a stins din viață, luni, la vârsta de 79 de ani.

Raper vs. boxer la Primăria Baia Mare: ”Trebuie să fii bărbat”. Județul în care există un singur candidat pe buletinul de vot
Raper vs. boxer la Primăria Baia Mare: ”Trebuie să fii bărbat”. Județul în care există un singur candidat pe buletinul de vot

La miezul nopții începe oficial campania electorală, iar candidații la primării se aliniază la linia de start unde își etalează, spun ei, doar calitățile.  

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.