Ana-Maria Popescu a câștigat medalia de argint la scrimă la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Ana Maria Popescu,
Getty

Scrimera română Ana-Maria Popescu a cucerit, sâmbătă, medalia de argint în proba individuală feminină de spadă la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Ea a fost învinsă în finală de chinezoaica Yiwen Sun cu 11-10, prin ''tuşa de aur''.

„Am 37 de ani, mă dor toate, m-am chinuit, e cea mai muncită și mai chinuită medalie din toată cariera mea, așa că nu-mi pasă de aurul care este la gâtul lui Sun Yiwen.

Îmi pasă de bucățica asta de metal pe care mi-am dorit-o pentru mine. Și o am, și asta e cel mai important. Și dacă la Beijing n-am avut maturitatea necesară să mă bucur de acea medalie, acum sunt foarte mulțumită de ce-am reușit să fac. E maxim din ce puteam să fac, la ce pregătire am avut, la ce chin și la cât contează sportul în România, trebuie s-o spunem și pe asta. A fost minunat ce-am reușit să fac astăzi", a declarat ea, conform Federatiei Romane de Scrima.

Românca a mai învins-o recent pe Lehis la Cupele Mondiale de la Tallin (2019, 15-14 în primul tur) şi Doha (2020, 15-9 în turul secund), cucerind trofeele apoi.

Citește și
Kohei Uchimura
Starul gimnasticii japoneze, Kohei Uchimura, a ratat calificarea în finală la bară fixă

La Tokyo, Popescu (ex-Brânză), campioană olimpică la Rio, în 2016, cu echipa, a intrat direct în turul secund, câştigând cu 15-10 meciul cu singaporeza Kiria Tikanah Abdul Rahman, după care a învins-o în optimi pe Sera Song (Coreea de Sud), cu 15-6, iar în sferturi pe o altă reprezentantă a Estoniei, Julia Beljajeva, cu 15-8.

Ana-Maria Popescu şi Yiwen Sun au fost adversare în finala olimpică pe echipe de la Rio, câştigată de România în faţa Chinei. Ultimele două dueluri dintre cele două spadasine au fost câştigate de româncă, în 2019 la Cupa Mondială de la Tallinn, în semifinale, şi în 2020, în sferturile Cupei Mondiale de la Havana.

Scrima românească, prezentă la Tokyo cu doar doi sportivi, Iulian Teodosiu (sabie) şi Ana-Maria Popescu (spadă), a cucerit 16 medalii la Jocurile Olimpice, 4 de aur, 4 de argint şi 7 de bronz.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Un judoka din Algeria a refuzat să lupte cu un israelian, în semn de sprijin pentru Palestina
Un judoka din Algeria a refuzat să lupte cu un israelian, în semn de sprijin pentru Palestina

Judoka algerian Fethi Nourine, care a decis să renunţe la Jocurile Olimpice de la Tokyo pentru a nu concura cu un adversar israelian de partea sa de tablou, a fost suspendat de Federaţia internaţională de judo.

Starul gimnasticii japoneze, Kohei Uchimura, a ratat calificarea în finală la bară fixă
Starul gimnasticii japoneze, Kohei Uchimura, a ratat calificarea în finală la bară fixă

Starul gimnasticii japoneze, Kohei Uchimura, a ratat calificarea în finală la bară fixă, singurul aparat la care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, scrie News.ro. 

Jocurile Olimpice, Canotaj: Trei echipaje româneşti, calificate în semifinale la Tokyo
Jocurile Olimpice, Canotaj: Trei echipaje româneşti, calificate în semifinale la Tokyo

Echipajele româneşti de dublu rame feminin, dublu rame masculin şi dublu vâsle feminin categorie uşoară s-au calificat, sâmbătă, în semifinale la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Jocurile Olimpice, scrimă. Prima medalie pentru România. Ana Maria Popescu s-a calificat în finală
Jocurile Olimpice, scrimă. Prima medalie pentru România. Ana Maria Popescu s-a calificat în finală

Sportiva Ana Maria Popescu s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de spadă, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Marian Drăgulescu, încurcat de tehnologia japoneză din toalete: Nimeni nu a avut curajul să apese pe acele butoane
Marian Drăgulescu, încurcat de tehnologia japoneză din toalete: Nimeni nu a avut curajul să apese pe acele butoane

Gimnastul Marian Dragulescu s-a amuzat pe Internet după ce a descoperit tehnologia din toaletele japoneze.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.