Un tânăr adoptat în SUA îşi caută pe Facebook mama biologică din Constanţa

Ferudin Cadîr
Facebook/ Ferudin Cadîr

Un tânăr de 21 de ani, născut în Constanţa, care a fost adoptat în SUA încă de când era foarte mic, își caută acum familia naturală.

Ferudin Cadîr, care și-a petrecut primul an de viață într-un spital din Constanța, după care a fost transferat într-o unitate medicală din Capitală, de unde a plecat spre SUA, nu îi poartă pică mamei care nu l-a crescut și își dorește din tot sufletul să o găsească, relatează Ziua de Constanța

Tânărul a postat pe pagina de Facebook ”Copiii niciodată uitaţi ai României“ următorul anunț:

Numele meu românesc a fost CADÎR FERUDIN. M-am născut în Constanţa, la data de 26 februarie 1997. Până în februarie 1998 am fost internat în secţia de Recuperare Pediatrică a Spitalului din Constanţa, după care am fost transferat în Spitalul Clinic ‘’Gheorghe Marinescu’’ din Bucureşti, de unde am fost adoptat în SUA.

De foarte mult timp doresc să-mi găsesc mama biologică. Am tot postat anunţuri în căutarea ei, dar totul a fost în zadar, deoarece nu am avut până acum numele ei exact. Într-un final am găsit o parte din documentele mele de adopţie. Acum ştiu cu siguranţă că numele mamei mele biologice este CADÎR AISE, probabil de origine turcă. Vă rog distribuiţi şi ajutaţi-mă să o găsesc. Vă mulţumesc foarte mult tuturor!”

Citește și
Senat
Senatul a adoptat din nou legea lui Iordache, care șterge interdicțiile ANI aplicate parlamentarilor
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Proiect de lege pentru trecerea Monitorului Oficial la Camera Deputaților
Proiect de lege pentru trecerea Monitorului Oficial la Camera Deputaților

Regia autonomă Monitorul Oficial funcţionează sub autoritatea Camerei - prevede un proiect de lege adoptat miercuri de deputaţi.

Senatul a adoptat din nou legea lui Iordache, care șterge interdicțiile ANI aplicate parlamentarilor
Senatul a adoptat din nou legea lui Iordache, care șterge interdicțiile ANI aplicate parlamentarilor

Plenul Senatului a respins marţi cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de lege privind încetarea interdicţiilor pentru parlamentarii aflaţi în conflict de interese în perioada 2007 - 2013.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.