Un medic din Mureș a refuzat să se deplaseze la un bărbat care s-a înecat cu mâncare și a murit. I se terminase programul

×
Codul embed a fost copiat

Un medic din Mureș este anchetat după ce ar fi refuzat să se deplaseze la un caz sesizat prin 112, pentru un bărbat care se îneca și a și murit ulterior. Cadrul medical a motivat că i se terminase programul de lucru.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a anunţat, miercuri, că a fost dispusă o anchetă în cazul unui medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Mureş, după ce acesta ar fi refuzat să se deplaseze la o intervenţie pe motiv că i se încheie programul de lucru, pacientul respectiv murind înecat cu mâncare.

"Noi am fost sesizaţi despre o situaţie în care un medic a refuzat să se deplaseze la un caz, neanunţând dispeceratul. Medicul respectiv a fost trimis de dispeceratul integrat 112 la un caz unde se ştia că este ceva foarte grav şi unde a fost trimis şi un echipaj de prim ajutor de la SMURD. Dar simultan, la diferenţă de 2 minute, a fost trimis şi echipajul cu medic al SAJ, maşina de terapie intensivă de la SMURD fiind ocupată în alt caz. Medicul de la ambulanţă, ulterior s-a aflat, nu s-a deplasat cu ambulanţa care a mers la acel caz, trimiţând numai un asistent. Pacientul a fost declarat decedat în urma manevrelor de resuscitare şi ulterior s-a aflat că medicul nu a fost pe ambulanţa respectivă", a declarat presei, miercuri, dr. Raed Arafat.

Potrivit şefului DSU, medicul de la SAJ Mureş era în timpul serviciului şi că ar fi motivat că mai are doar 40 de minute din programul de lucru.

Raed Arafat: ”Absolut inisibil și inacceptabil”

"Noi am fost anunţaţi din Târgu Mureş de cele întâmplate, am primit un raport pe linia dispeceratului pe ce s-a întâmplat, am trimis o echipă de control duminică seara, luni s-a făcut controlul complet acolo şi a obţinut declaraţiile. Iar medicul, printre altele, înţeleg că a declarat că era aproape de finalul programului, avea încă 40 minute până la finalul programului, şi că el a considerat că nu merge pentru că nu face ore suplimentare (...) Lucru care este absolut inisibil şi inacceptabil. În mod normal, şi dacă mai ai un minut de serviciu în serviciile de urgenţă, pleci la caz. Şi dacă ai un minut şi dacă nu ţi-a venit schimbul, pleci la caz. Deci faptul că mai avea 40 minute şi n-a plecat la caz este un lucru pe care nu putem să-l categorisim, decât că este o neglijenţă majoră", a afirmat dr. Raed Arafat.

Citește și
medic mita
Medic ginecolog din Craiova, sub control judiciar pentru luare de mită

DSU va finaliza raportul şi, în funcţie de concluzii, cazul ar putea fi trimis la Parchet.

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş a refuzat să comenteze incidentul, arătând că este o anchetă în derulare.

Vinerea trecută, printr-un apel la Dispeceratul Integrat de Urgenţă (DIU) 112 a fost solicitată intervenţia de urgenţă la un bărbat care s-a înecat cu mâncare, acesta nemaiputând fi salvat.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
ÎPS Teodosie, despre zilele de post: Nu vă luaţi după medic în cele sufleteşti. Medicul nu are pregătire duhovnicească
ÎPS Teodosie, despre zilele de post: Nu vă luaţi după medic în cele sufleteşti. Medicul nu are pregătire duhovnicească

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut noi declarații controversate, după ce a fost întrebat de o persoană cu boală neurologică dacă poate cere dezlegare de la duhovnic să mănânce frupt în zi de post.

Medic ginecolog din Craiova, sub control judiciar pentru luare de mită
Medic ginecolog din Craiova, sub control judiciar pentru luare de mită

Un medic ginecolog din Craiova este cercetat sub măsura controlului judiciar pentru luare de mită.  

Un medic și-a pus mâna la microscop. Ce a văzut l-a lăsat fără cuvinte
Un medic și-a pus mâna la microscop. Ce a văzut l-a lăsat fără cuvinte

Se pare că mulți oameni nu sunt conștienți de nivelul de murdărie de pe propriile lor mâini.

O femeie a murit asfixiată după ce patul defect i-a „înghițit” capul. „Nu scotea niciun sunet”
O femeie a murit asfixiată după ce patul defect i-a „înghițit” capul. „Nu scotea niciun sunet”

O femeie din Anglia a fost murit asfixiată după ce salteaua unui pat rabatabil defect a căzut peste ea și i-a prins gâtul, potrivit raportului unui medic legist.  

„A fost o mică atenție, atât. Nici nu i-a refuzat”. Nelu Tătaru ar fi primit între 100 și 500 de lei mită
„A fost o mică atenție, atât. Nici nu i-a refuzat”. Nelu Tătaru ar fi primit între 100 și 500 de lei mită

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru este acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită în formă continuată. Medic chirurg la Spitalul din Huși, el ar fi luat de la peste o sută de pacienți bani, între 100 și 500 de lei, ouă și găini.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.