Tinerii, interesați de o meserie de care fugeau în trecut. Salariile ajung și la 5000 de lei

×
Codul embed a fost copiat

Meseria de tractorist este din nou în vizorul tinerilor, după ce în trecut fugeau de ea. Acum sunt atrași de fermieri cu utilaje performante, venite parcă din viitor.

Iar condițiile de muncă nu mai sunt cele de acum 20 de ani și salariile pot depăşi 5.000 de lei în plin sezon. Ca să-i convingă pe tineri să lucreze pământul din cabina modernă a tractorului, angajatorii le oferă cursuri de pregătire, cazare și masă.

Acum 30 de ani, şcolile de tractorişti erau mândria liceelor agricole. Însă, după Revoluţie, elevii au fugit de ele. Şcolile sau cursurile de tractorişti au intrat din nou în atenţia tinerilor în ultimii ani, pentru că salariile sunt atrăgătoare, iar tractoarele, foarte moderne, diferite de cele zgomotoase din vechile CAP-uri.

Florin Ciurdariu, fermier: "Ar trebui să vii sus, să vezi câte chestii are tractorul în el, câtă inteligenţă are integrată. Dacă-l pui pe automat, el îşi va regla tot timpul, indiferent de cum coboară sau cum urcă terenul, va fi tot timpul paralel cu solul. Are autotruck, adică este un sistem de pilotare automată în parcela, la orice lucrare. Dacă tu nu ştii să foloseşti autotrackul, vei lucra pe manual şi atunci toată ziua tragi de volan. Adică e o chestie inteligenta. Nu poţi să pui un necalificat sau un începător."

Veight Istvan, tractorist: "Se schimbă de la an la an în agricultură şi, oricum, trebuie o calificare ca să pot să fac față. Vechile noastre tractoare sunt foarte bune, numai că astea noi sunt mai silenţioase, mai confortabile, mai uşor de întreţinut."

Citește și
cursuri
Nevoie disperată de meseriaşi. O pensionară s-a apucat de cursuri de cosmeticiană

Viitorii tractorişti ştiu că, odată calificaţi în această meserie, vor discuta altfel cu angajatorii.

Samuel Pantea, cursant: "Practic meseria asta de 4 ani şi, când mă uit în contract, eu sunt tot necalificat. Nu-mi convine, nu mă simt eu bine. Învăţ multe alte lucruri pe care nu le-aş putea învăţa pe câmp."

La Oradea, un curs pentru tractorişti a durat trei luni şi a costat 400 de lei.

Marius Ştefan, formator: "În cadrul cursului am încercat să le dau toate acele cunoştinţe pentru a putea să deservească utilajele de ultima generaţie cu care se lucrează în agricultură. Ei au fost foarte receptivi şi foarte încântaţi."

Cursul organizat la Oradea a avut atât de mult succes, încât la a doua serie s-au înscris de două ori mai mulţi tractorişti.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Asistații social din Codlea refuză cursurile de recalificare: Nu ne trebuie meserie, avem alocații
Asistații social din Codlea refuză cursurile de recalificare: Nu ne trebuie meserie, avem alocații

Fonduri generoase vin de la Bruxelles pentru a schimba în bine comunitățile de la noi. Primăriile și organizațiile neguvernamentale au la dispoziție aproximativ 320 de milioane de euro pentru planuri de combatere a sărăciei și integrare socială.

Nevoie disperată de meseriaşi. O pensionară s-a apucat de cursuri de cosmeticiană
Nevoie disperată de meseriaşi. O pensionară s-a apucat de cursuri de cosmeticiană

România are nevoie disperată de meseriaşi. Din cele peste 200 de licee de meserii din întreaga ţară, doar un absolvent din 4 se califică pentru un loc de muncă.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.